Redăm, în continuare, cele mai importante fragmente din cererea de reexaminare:
"Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2015 prevede că termenul de intrare în vigoare a Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice se prorogă până la data de 31 decembrie 2016. Prin Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, termenul prorogat este stabilit pentru data de 31 octombrie 2016.
Termenul de intrare în vigoare a unei legi trebuie astfel stabilit încât să permită tuturor autorităților publice și/sau instituțiilor publice să-și exercite atribuțiile constituționale și legale referitoare atât la respectarea procedurilor de adoptare, promulgare, publicare, cât și la stabilirea măsurilor ce decurg din aplicarea legii respective.
Or, devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015, chiar și cu două luni, poate afecta procesul de asigurare a măsurilor concrete privind alocarea resurselor umane și bugetare necesare pentru organizarea și funcționarea comisiilor avute în vedere de Legea nr. 151/2015, cât și a completelor de judecată.
În lipsa cadrului funcțional și organizatoric adecvat, apreciem că intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 151/2015 la data de 31 octombrie 2016 este de natură să facă inaplicabilă atât procedura administrativă de insolvență pe bază de plan de rambursare, cât și procedura simplificată de insolvență".
Ce prevede legea familentului personal
Legea privind insolvenţa persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai 2015, iar în luna decembrie Guvernul a decis prorogarea cu un an a aplicării Legii privind insolvenţa persoanelor fizice, potrivit News.ro.
Potrivit proiectului, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-şi declare falimentul personal. Aceştia vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede că, în faţa unei comisii de insolvenţă, îşi vor putea face un plan de reeşalonare a datoriilor pe 5 ani, şi o procedură de lichidare în faţa instanţelor de judecată.
Legea se adresează persoanelor fizice de bună-credinţă, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale, cum ar fi restanţele la furnizorii de utilităţi, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziţia unui serviciu sau produs personal etc., şi nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit.
Potrivit inițiatorilor, principalele avantaje pe care proiectul de lege le aduce sunt urmatoarele:
- daca sunt executari silite incepute, acestea se suspenda odata cu declansarea procedurii de insolventa pentru persoanele fizice;
- se stopeaza acumularea de dobanzi si penalitati pentru intarzierea la plata;
- sunt protejate persoanele fizice, debitori de buna credinta;
- toate creantele devin lichide si exigibile;
- toate actele unilaterale ale debitorului (imputerniciri/mandate acordate) nu mai produc efecte;
- se asigura un echilibru intre interesele debitorilor, persoane fizice, si cele ale creditorilor.
Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice va intra în vigoare la 31 octombrie, şi nu în 31 decembrie, aşa cum hotărâse Guvernul, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, la începutul lunii, actul normativ de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii.