Președintele Iohannis precizează că ”nu a justificat respingerea propunerii în funcția de ministru al justiției a judecătorului Dana-Cristina Gîrbovan, ci a cetățeanului român Dana-Cristina Gîrbovan”.
Redăm mai jos mesajul transmis de președintele Iohannis:
”Referitor la comunicatul de presă al Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 29 august a.c., Administrația Prezidențială face următoarele precizări:
Președintele României nu a justificat respingerea propunerii în funcția de ministru al justiției a judecătorului Dana-Cristina Gîrbovan, ci a cetățeanului român Dana-Cristina Gîrbovan, care a acceptat propunerea premierului de a ocupa o funcție de ministru într-un guvern politic și care a și înaintat demisia din magistratură.
Orice altă perspectivă ar însemna că fie propunerea transmisă de prim-ministru pentru funcția de ministru al justiției era în contradicție flagrantă cu Legea fundamentală, fie magistratul nominalizat, prin acceptarea acestei propuneri, ar fi fost în dezacord cu propriul său statut profesional.
Întrucât induce ideea că un judecător poate ocupa o funcție de ministru, opinia Secției pentru judecători a CSM este îngrijorătoare și de natură să vulnerabilizeze, prin ea însăși, independența și prestigiul justiției și al statutului de judecător.
Secția pentru judecători a CSM trebuie să explice cum ar fi putut Președintele României să numească în funcția de ministru un judecător, așa cum se afirmă explicit în comunicatul transmis public. Ingerințe cu adevărat grave la adresa independenței justiției sunt tocmai aceste aprecieri inexplicabile din partea unor profesioniști ai actului de justiție, care par să condamne tocmai faptul că Președintele României a respectat legile și Constituția țării.
Ar fi fost indicat ca, înainte de a transmite comunicatul de presă, semnatarii să fi parcurs recomandările Comisiei de la Veneția, potrivit cărora judecătorul trebuie să demisioneze înainte de a concura pentru o funcție politică, deoarece, chiar dacă nu este desemnat, acesta va fi identificat cu o anumită tendință politică, în detrimentul independenței. Comisia de la Veneția consideră, totodată, că judecătorii nu ar trebui să se pună într-o poziție în care independența sau imparțialitatea lor ar putea fi periclitate.
Prin opiniile exprimate, Secția pentru judecători a CSM nu ar trebui să facă politică, ci să promoveze în mod real independența justiției și a fiecărui judecător în parte, nepărtinitor și în limitele competențelor sale constituționale”