"Nu se poate, guvernul nu poate legifera pe o speță care este în Parlament. E foarte simplu. Există o decizie a Curții Constituționale care spune că nu se poate da Ordonanță pe o speță aflată în Parlament. Deci nu se poate", a declarat Klaus Iohannis.
De asemenea, Iohannis sustine că România este rezonabil de bine pregatita pentru preluarea presedintiei Consiliului UE.
"Am mai multe intalniri, am avut intalniri cu lideri europeni, tema principala este presedintia Consiliului UE pe care o preluam de la 1 ianuarie, dar si alte teme importante. Avem dosare grele: Brexit,cadrul financiar multianual, summit-ul de la Sibiu pe care vrem sa il pregatim foarte bine pentru ca se va desfasura inainte de alegerile europarlamentare, care sunt o specificitate a președinției noastre, care face ca lucrurile sa mearga intr-un mod mai orientat spre alegeri decat alta data, evident. Suntem pregatiti. Intotdeauna e loc de mai bine. Dupa anumite sincope pe care le-am sesizat si subliniat, pregatirile sunt intr-o faza avansata. Inainte sa ajung am avut o discutie cu domnul ministru delegat pentru afaceri europene, cu dna ambasador Odobescu si cu alti colegi. Lucrurile se misca. Cred ca e o veste buna si pentru romani, dar cred ca si pentru partenerii nostri europeni. Chiar daca avem, in intern, abordari dificile in unele zone, pe presedintie suntem rezonabil de bine pregatiti si vom duce lucrurile la bun sfarsit", a declarat Klaus Iohannis.
Întrebat dacă urmează să se întâlnească cu Angela Merkel, șeful statului spune: ”Da, voi avea o întâlnire cu doamna cancelar Angela Merkel. Chestiunea cu ambasada nu am discutat-o nici acum, nici în trecut. Nu văd de ce am discuta”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele mai susține că discursul din Parlament al premierului Vioricăi Dăncilă, prin care a făcut apel la pace politică este unul ”drăguț”. ”Acest discurs de consens și pace mondială devine un discurs constant al doamnei prim-ministru. Este drăguț!”, a declarat Klaus Iohannis.