Președintele a subliniat că este interesant cum "astfel de ciorbe reîncălzite" apar în spațiul public "la anumite momente politice" şi a punctat că este o opţiune ca această arhivă să fie topită, dacă datele nu mai sunt relevante. Klaus Iohannis a spus că nu ştie dacă a fost trimis vreun raport la CSAT în vremea în care era ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu.
”CSAT la noi în ţară e folosit aşa pe post de panaceu universal, ceea ce nu este. CSAT are domeniul de care se ocupă, care este securitatea naţională. Nu pot să vă spun aşa, pe nepusă masă, dacă s-a trimis sau nu un raport, dar se poate verifica această chestiune. Oricum, a fost şi este în continuare un serviciu cu aceste atribuţii la Ministerul Justiţiei şi de aceea am spus că de acolo trebuie să vină clarificările. Să nu se aştepte cineva că în CSAT ne adunăm cu toţii şi dezbatem filă cu filă. Ministerul Justiţiei trebuie să vină cu o clarificare, iar dacă ministrul Justiţiei consideră că trebuie să primească un aviz sau o opinie CSAT, se va adresa CSAT. Nu are rost să discutăm ce a fost acum 7 ani sau acum 10 ani sau când s-a desfiinţat SIPA şi vara s-a reînfiinţat sub altă denumire”, a mai afirmat şeful statului.
Preşedintele a precizat că nu a avut nicio discuţie pe această temă cu ministrul Justiţiei, ci aşteaptă ca acesta să se ţină de ceea ce a promis în spaţiul public.
Întrebat ce părere are despre propunerea ca arhiva SIPA să fie distrusă, preşedintele Iohannis a replicat:
”Şi asta trebuie să ne propună ministrul Justiţiei. Nu ştiu ce e în această arhivă, dar aştept să aflu. Dacă sunt date care nu mai au nicio valoare, atunci, pentru a termina discuţia în spaţiul public, da, este şi aceasta o variantă, să fie arhiva topită”.