Ungureanu a fost întrebat înaintea şedinţei conducerii restrânse a PNL care este activitatea sa în calitate de consilier al preşedintelui României.
”Accentul cade pe politica externă şi de securitate acum (...) Avem un program de lucru, întâlnirile sunt zilnice, nu săptămânale”, a declarat Ungureanu, potrivit mediafax.ro.
El a menţionat că se va ocupa de domeniul politicii externe şi îl va însoţi pe preşedintele României până în momentul în care ambasadorul Lazăr Comănescu va prelua poziţia de consilier prezidenţial. ”Eu nu pot să-i dau sfaturi, cel mult sugestii (...) Discuţia pe programul de vizite externe asta este esenţial în momentul de faţă”, a mai precizat Ungureanu.
Ungureanu a mai declarat că în luna ianuarie preşedintele Klaus Iohannis va face o vizită la Bruxelles, ”cu o componentă NATO şi UE, Consiliul European şi Comisia Europeană, dar şi în Republica Moldova”.
”Luna ianuarie este şi luna primei mari întâlniri cu corpul diplomatic din Bucureşti, aşa numita recepţie de an nou, dar va fi prilejul celui mai mare discurs de politică externă”, a mai spus Ungureanu.
De asemenea, senatorul PNL a menţionat că în luna februarie în prima parte va fi reuniunea Consiliului European, dar şi o serie de vizite bilaterale între care la Berlin şi Paris ”la care se lucrează”.
El a menţionat că inclusiv o vizită în Statele Unite ale Americii va veni la ”momentul potrivit”.
”Se pune pe picioare un profil extern al preşedintelui României în aşa fel încât să fie şi credibil şi bine desenat şi recunoscut ca atare. Partenerii săi de discuţie în mediul internaţional sunt foarte importanţi, e de lucru, credeţi-mă”, a mai declarat fostul premier.