"Sunt foarte bucuros să spun că am găsit un punct de vedere identic cu al meu, cel al domnului Junker pentru România. Am subliniat dorința mea și a nostră, a românilor, de a finaliza procesul de integrare totală în Uniunea Europeană, de a deveni membru acceptat și respectat. Un lucru pe care l-am menționat și astăzi, europenizarea completă a României, este unul dintre cele mai importante obiective ale mandatului meu", a afirmat Klaus Iohannis.
O altă tematică a discuțiilor a vizat intrarea României în spațiul Schengen, despre care Iohannis a afirmat că a primit tot sprijinul din partea președintelui Jean-Claude Juncker.
"Am discutat și am găsit că avem același punct de vedere asupra tematicii Schengen. Domnul președinte m-a asigurat de tot sprijinul pentru România, în chestiunea intrării în spațiul Schengen. Am discutat despre MCV, iar, în câteva zile, vom avea un nou raport pe această speță. România a făcut progrese semnificative în consolidarea instituțiilor statului, în consolidarea statului de drept și a independenței justiției. Am avut puncte de vedere identice, în această chestiune", a mai spus Iohannis.
De asemenea, atât în privința aderării la zona euro, cât și a gradului de absorbției a fondurilor europene, șeful statului a afirmat că este optimist.
"O temă importantă pentru noi e aderarea la zona euro. Un deziderat al României și românilor. Am căzut de acord, împreună vom lucra pe această speță. Am avut ocazia de a discuta pe fondurile europene. Am solicitat sprijinul pentru a ajuta România să crească gradul de absorbție și ne-a fost promis. Sunt optimist și în această privință. Am discutat despre cel mai recent pact încheiat, în România, în privința cheltuielilor pentru apărare. L-am informat pe domnul președinte că există această înțelegere și a fost apreciat acest lucru", a adăugat Klaus Iohannis.
În ceea ce privește întâlnirea cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, șeful statului a declarat că "a primit același tip de răspuns și același tip de deschidere", în contextul problemelor dezbătute, a căror esență a fost aceeași.
"Vreau să menționez și întâlnirea pe care am avut-o înainte, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, o întâlnire importantă. În esență, am discutat aceleași probleme și sunt bucuros să vă spun că am primit același tip de răspuns și același tip de deschidere. Cele două întâlniri mă fac să cred că, pentru România, vom avea progrese semnificative în dosarele care ne interesează foarte mult", a mai spus președintele Klaus Iohannis.
La întrebarea jurnaliștilor, Iohannis a afirmat că "România va căuta alte oportunități pentru a merge mai departe pe calea de consolidare a independenței energetice".
"Independența energetică a României este una din preocupările mele și România va căuta alte oportunități pentru a merge mai departe pe calea de consolidare a independenței energetice, pe de-o parte și pe interconectarea la sistemele energetice din UE, pe de altă parte", a declarat Klaus Iohannis.