”În şedinţa din data de 11.12.2017, Camera Deputaţilor, ca primă Cameră competentă a adoptat legea dedusă controlului de constituţionalitate în forma propusă de iniţiatori.
În şedinţa din data de 20 iunie 2018 Senatul, în calitate de Cameră decizională, legea criticată a fost adoptată într-o formă substanţial diferită ca urmare a aprobării raportului comisiilor sesizate în fond, prin care au fost admise 6 amendamente. Astfel, amendamentele nou introduse în forma adoptată de Senat au în vedere noi dispoziţii referitoare la realizarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, dar şi aspecte legate de concesiunea terenurilor din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind eliminate, faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, prevederile care vizau procedurile şi circuitul documentelor necesare în procesul de adoptare a hotărârilor consiliului local”, se arată în sesizarea adresată judecătorilor CCR.
Şeful statului mai afirmă că există unele deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, prin raportul adoptat de comisiile sesizate în fond la Senat, au fost admise 6 amendamente care reprezintă deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, respectiv: schimbarea obiectului de reglementare al legii şi realizarea de modificări şi asupra Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, introducerea unui articol cu un conţinut format din 17 alineate referitoare la inventarul bunurilor din domeniul public al unităţilor administrativ – teritoriale, precum şi modificarea dispoziţiilor referitoare la concesionarea terenurilor ce aparţin domeniului privat al unităţilor administrativ teritoriale.
Preşedintele apreciază şi că se instituie posibilitatea ca un bun pentru care nu există acte doveditoare ale dreptului de proprietate să fie inclus în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public, prin simpla declaraţie pe propria răspundere a secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care atestă simplul fapt că nu există litigii soluţionate definitiv, ceea ce deschide posibilitatea ca bunurile să fie trecute în inventarul bunurilor din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale chiar şi în lipsa unor acte doveditoare ale dreptului de proprietate.
”Declaraţia pe propria răspundere prevăzută de art. 122 alin. (7) din legea criticată priveşte doar faptul că în privinţa acelui bun nu există litigii nesoluţionate definitiv, între acest aspect şi existenţa sau nu a unor documente care să dovedească dreptul de proprietate, însoţite de extrasele de carte funciară, neexistând o legătură. Mai mult, art. 122 alin. (8) menţionează că această declaraţie pe proprie răspundere va fi însoţită de un referat al conducătorului compartimentului de resort, privind „conformitatea cu realitatea pentru bunul respectiv”. Faţă de cele arătate, sintagma „conformitatea cu realitatea” din conţinutul alin. (8) al art. 122 este neclară şi imprecisă, fiind dificil de înţeles dacă acest referat are în vedere confirmarea faptului că în privinţa acelui bun nu există litigii nesoluţionate definitiv sau vizează şi alte elemente: faptul că pentru respectivul bun nu există un titlu de proprietate, nu este grevat de sarcini, nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată. Neclaritatea acestei sintagme este contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii. Totodată, prin faptul că se deschide posibilitatea ca un bun proprietate privată să fie trecut în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, chiar şi în lipsa unui titlu de proprietate, dispoziţiile menţionate din legea criticată contravin şi art. 44 alin. (3) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie”, precizează şeful statului.
Potrivit sesizării, prevederile din legea criticată încalcă dispoziţiilw art. 1 alin. (5), precum şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie:
”Prin art. I pct. 2 din legea supusă controlului de constituţionalitate se completează art. 123 din Legea nr. 215/2001 cu două noi alineate, alin. (21) şi alin. (22). Astfel, de la regula potrivit căreia concesionarea bunurilor ce aparţin domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică - regulă stabilită în art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 - prevederile menţionate din legea criticată instituie unele excepţii. Astfel, potrivit alin. (21) al art. 123 din Legea nr. 215/2001 din legea criticată: „Concesionarea terenurilor ce aparţin domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale se poate realiza în mod direct către proprietarii construcţiilor edificate pe acestea, precum şi în situaţiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Însă, potrivit art. 123 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, constructorii de bună-credinţă beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului din proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale, iar preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau judeţean, după caz. Aşadar, legiuitorul a instituit acest drept de preempţiune doar pentru constructorii de bună-credinţă. În situaţia de faţă, posibilitatea concesionării respectivelor terenuri în mod direct, către proprietarii construcţiilor edificate pe acestea, fără licitaţie publică şi fără a se face distincţie între constructorii de bună-credinţă şi cei de rea-credinţă, constituie un privilegiu nejustificat obiectiv şi raţional pentru această categorie faţă de alţi proprietari interesaţi de concesionarea respectivului teren - dar care nu au ridicat o construcţie pe acesta - contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, prin introducerea acestei dispoziţii, se creează posibilitatea ca inclusiv constructorii de rea-credinţă să beneficieze de acest privilegiu, în raport cu o persoană interesată de concesionarea terenului, o atare reglementare fiind contrară scopului legii şi reglementărilor privind concesiunea, drept modalitate de exploatare a unui bun al unei unităţi administrativ-teritoriale, aspect ce contravine şi art. 1 alin. (5) din Constituţie”, se mai menţionează în sesizarea de neconstituţionalitate.
În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru abrogarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică este neconstituţională în ansamblul său.
Senatul a adoptat, pe 20 iunie, în calitate de cameră decizională, Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi pentru abrogarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.
