"Cu siguranţă, eu nu mi-am schimbat opiniile politice şi sunt în continuare de părere că, în România, desemnată de mine poate să fie numai o persoană integră. Nu am absolut deloc de gând să fac rabat de la criteriile pe care, încă vă amintiţi, din toamna anului trecut le tot enunţ. România are nevoie de un Guvern stabil, are nevoie de un premier integru", a afirmat şeful statului, la finalul unui eveniment dedicat aniversării relaţiilor diplomatice şi bilaterale România - Germania, care a avut loc la Ambasada României la Berlin.
Întrebat dacă avut în aceste zile discuţii cu Sorin Grindeanu sau cu Liviu Dragnea, Klaus Iohannis a arătat că nu se amestecă în disputa internă din PSD. "Eu am spus din capul locului, şi am spus-o atâta de clar încât au înţeles toţi, că nu mă amestec în această chestiune, în această dispută internă din PSD. Şi nu am făcut-o, nu o voi face", a declarat preşedintele.
Dacă moţiunea de cenzură a PSD-ALDE va fi miercuri votată de Parlament, există un draft de agendă a şefului statului.
"Asta voi anunţa mâine, când ştim rezultatul votului Dar eu am un draft de agendă şi nu trebuie să îşi facă nimeni probleme, lucrurile vor merge, în orice variantă, ordonat şi în aşa fel încât România să funcţioneze", a precizat Iohannis.
În ce priveşte demisiile unor miniştri, aflate pe masa sa, preşedintele spune că se va apleca "asupra acestei chestiuni imediat ce va reveni în ţară". "Imediat după ce voi reveni în ţară o să mă aplec şi asupra acestei chestiuni", a spus el.
Întrebat când va lua o decizie în privinţa legii salarizării, Klaus Iohannis a răspuns că se va exprima săptămâna viitoare, când se împlineşte termenul de promulgare. "Asta o să vă spun săptămâna viitoare, când se împlineşte termenul de promulgare", a arătat el.
"Nu există premisele unui blocaj politic îndelungat", a încheiat preşedintele.