Subiectele aflate pe agenda de discuţii a reuniunii se referă, în principal, la viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, ultimele evoluţii în procesul privind retragerea Marii Britanii din UE, următorul ciclu instituţional la nivel european, combaterea schimbărilor climatice, extinderea Uniunii, precum şi relaţia cu Turcia.
În legătură cu Brexit-ul, preşedintele Klaus Iohannis va continua să susţină importanţa asigurării unei retrageri ordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Administrația Prezidențială.
”În acest sens, Acordul de retragere reprezintă instrumentul cel mai eficient pentru limitarea impactului negativ al retragerii Marii Britanii din UE, garantarea drepturilor şi oferirea de siguranţă pentru cetăţeni şi mediul de afaceri. Acordul de retragere reprezintă un pas necesar înspre consolidarea încrederii între cele două părţi şi o garanţie pentru asigurarea unor relaţii cât mai strânse între Uniune şi Marea Britanie după Brexit”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.