"Eu nu sunt urmărit penal. Dacă aș fi fost, ar fi trebuit să primesc o înștiințare în acest sens", a precizat Iohannis.
El a spus că nu este îngrijorat de decizia justiției.
"Nu mă îngrijorează. Eu am cerut la sfârșitul anului trecut același lucru, suspendarea. După ce am fost invitat la Parchetul General, am dat o declarație pe speța asta. ANI mi-a trimis și mie raportul și Parchetului, Parchetul având obligația să vadă dacă este o faptă penală acolo sau nu. După ce am fost la Parchet, am cerut suspendarea ca să își termine mai întâi procurorii verificările. Acum, ANI a cerut același lucru și s-a suspendat. Nu știu despre ce se vorbește în adresa aceea, care s-a depus la instanță", a afirmat Klaus Iohannis.
Primarul Sibiului a explicat că Parchetul General a primit acum un referat al ANI, pe care el l-a contestat.
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus miercuri suspendarea judecării procesului intentat Agenției Naționale de Integritate de primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, acuzat de ANI de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală, după ce Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a transmis instanței că este începută urmărirea penală.
Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat pentru AGERPRES că instanța a luat decizia suspendării cauzei pentru că a constatat, în urma unei cereri solicitate PÎCCJ, că "este începută urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia".
În urmă cu o săptămână, ANI a solicitat instanței din Alba Iulia suspendarea judecării procesului intentat acesteia de primarul municipiului Sibiu, până la soluționarea de către PÎCCJ a plângerii penale formulate de Agenție în ceea ce îl privește pe edil. Ulterior, Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat PÎCCJ să comunice dacă a început urmărirea penală în dosarul în care procurorii fac cercetări.