"Pentru mine este o bucurie să fiu aici, împreună cu dumneavoastră, în această seară, pentru a introduce noul ministru al Afacerilor Interne, domnul Petre Tobă. Este un minister, cum se spune, 'cu greutate'. Prin asta înţeleg, cel puţin eu, că e un minister greu de condus şi cu multe responsabilităţi", a spus preşedintele Iohannis.
"Domnule Tobă, faptul că proveniţi din interiorul structurilor Ministerului de Interne îmi granatează că ştiţi foarte bine care sunt provocările, care sunt oportunităţile, dar şi ce se aşteaptă de la conducerea ministerului. Lucrul în esenţă în cazul dumneavoastră se poate descrie în relativ puţine cuvine: cetăţenii aşteaptă de la dumneavostră să le asiguraţi siguranţa; se aşteaptă de la dumneavoastră, şi eu aştept acelaşi lucru de la dumneavoastră, să impuneţi legea.
La noi se vorbeşte foarte mult despre cum facem legea, cum interpretăm legea. Eu vă cer să impuneţi legea. În acest fel, vom realiza cadrul în care cetăţeanul se simte luat în serios şi se simte sigur. Dar responsabilităţile dumneavoastră merg mult mai departe: securitatea naţională este un domeniu care fără Ministerul de Interne şi fără structurile lui nu poate fi imaginat. Se aşteaptă multe de la dumneavoastră şi în acest domeniu şi sunt convins că veţi face faţă cu brio. Pentru anul 2016 aveţi sarcini mai complicate decât în alţi ani. 2016 este an electoral: două rânduri de alegeri - locale, parlamentare. În foarte bună măsură, ţine de dumneavoastră, domnule ministru, de dumneavoastră din conducerea Ministerului şi de dumneavoastră din judeţe, ca aceste alegeri să fie organizate foarte bine, coordonate foarte bine, cu proceduri transparente, aşa încât rezultatul să nu trezească niciun dubiu că reflectă doar alegerea cetăţenilor", a mai spus Klaus Iohannis.
Petre Tobă şi-a preluat mandatul de ministru de Interne, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, a premierului Dacian Cioloş şi a fostului premier şi ministru de Interne interimar Sorin Cîmpeanu, marţi seară, la sediul MAI.