Discuțiile abordate în cadrul întrevederii au vizat relația bilaterală dintre România și Israel, precum și demersurile țării noastre în direcția combaterii antisemitismului, xenofobiei și intoleranței.
Șeful statului a subliniat faptul că Statul Israel este un partener de încredere al României, între cele două state existând 71 de ani de relații diplomatice neîntrerupte, bazate pe dialog politic și bună colaborare.
Totodată, președintele Klaus Iohannis a afirmat că va acorda în continuare o atenție deosebită parteneriatului dintre România și Statul Israel.
În ceea ce privește combaterea antisemitismului, xenofobiei și intoleranței, Iohannis a prezentat eforturile României în acest sens și a precizat că este nevoie, și în viitor, de o implicare accentuată a factorilor responsabili, de aplicarea cu rigoare a legislației în domeniu și de promovarea educației despre Holocaust.
La rândul său, președintele Organizației Mondiale Sioniste și-a manifestat aprecierea pentru implicarea președintelui Iohannis în dezvoltarea relațiilor dintre cele două state, dar și pentru demersurile întreprinse în direcția promovării istoriei și culturii comunității evreiești.
În acest sens, Avraham Duvdevani i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru promulgarea Legii privind înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România.