"Mi se pare o declaraţie foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul premier că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diverşi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn şi lasă să se înţeleagă că ar exosta un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui. Acest lucru este surprinzător şi fals. Am verificat la nivelul Administraţiei prezidenţiale şi nu a existat nicio discuţie, nici măcar cu foşti colegi din PNL pe această temă. Atunci, când am retrimis Codul silvic în Parlament a existat un document pe care ne-am bazat, e documentul care ne-a fost transmis, fără să fie cerut, de către Consiliul Concurenţei, prin care ne-a atras atenţia că există riscul de infringement pentru România. Vreau să subliniez că nu numai preşedintele, ci şi premierul, are datoria să vegheze ca legislaţia românească să fie în concordanţă cu legislaţia europeană. Eu nu mă joc cu legile României. Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi interevenit pentru această chestiune. În consecinţă, luând act de declaraţiile premierului, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confirmă sau nu. Dacă se confirmă, să se ia de urgenţă măsurile care se dispun. Dacă nu se confirmă, atunci premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare.", a spus Iohannis.
Guşă, despre războiul defrişărilor: Ponta a făcut un gest disperat. Iohannis, mai mult decât elegant
"Sper ca această scăpare să nu indice o revenire la logica din campania electorală promovată atunci de candidatul Ponta şi care a fost la un nivel inacceptabil de jos. I-am rugat pe cei din departamentul juridic să verifice care este încadrarea unor astfel de afirmaţii şi cum putem face anumite demersuri în cazul, foarte probabil, că se dovedesc a fi nesusţinute de dovezi. Este foarte gravă afirmaţia", a mai spus preşedintele.
Preşedintele României a cerut directorului SRI să afle de unde ar putea avea şeful guvernului astfel de informaţii.
Ponta a declarat miercuri seara că mai mulți politicieni liberali au avut întâlniri în "calitate oficială și privată" cu reprezentanții firmei austriece Schweighofer și că au dezinformat Administrația Prezidențială pe tema Codului Silvic.
"Impresia mea personală, poate greșesc, e că președintele a retrimis legea la Parlament (Codul Silvic-n.r.) pe baza unor informații pe care le-a primit de la niște "binevoitori", în special niște binevoitori liberali pe care îi vedeți zilele acestea luptându-se cu dinții pentru interesele Schweighofer, interese care din punctul meu de vedere sunt strict private. Vorbesc de oameni politici de la PNL care alături de noi au făcut acel proiect de Cod Silvic și acum luptă cu tot ce pot ca să nu se adopte și să nu se pună această limită, să nu se ia măsuri concrete. Evident că au niște interese care sunt strict private", a spus Ponta la B1TV.
Ponta acuză PNL, în scandalul Codului Silvic: Au avut întâlniri cu firma austriacă Schweighofer
Întrebat dacă a fost trafic de influență la politicienii respectivi, Ponta a răspuns : "Eu nu pot să fac încadrări juridice, dar sunt absolut convins că doamnele și domnii pe care îi vedeți luptându-se la televizor au avut întâlniri în calitate oficială și privată cu reprezentanții Schweighofer".
Ponta a afirmat că are informații despre asemenea întâlniri întrucât în calitate de prim ministru trebuie să se informeze foarte bine "întotdeauna când apare o situație de criză".
"Eu sunt convins că instituțiile statului monitorizează aceste lucruri, cu atât mai mult voi informa CSAT. (...) Îmi explic lupta din aceste zile și îmi explic inclusiv dezinformarea ajunsă la Administrația Prezidențială prin interesele unor oameni politici de la PNL care s-au întâlnit și care, iată, și în Parlament și în public se bat pentru Schweighofer", a insistat premierul.