,, Adversarul nostru în toate campaniile din ultima vreme - şi la europarlamentare, şi la referendum, şi la prezidenţiale - a fost PSD. Un PSD care a încasat-o de trei ori în acest an. Dar cred că este bine să vă spun că PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parţial. PSD - şi aici mă adresez parlamentarilor - ştiţi foarte bine că are un număr imens de parlamentari, are un număr foarte mare de primari, de preşedinţi de consilii judeţene şi, ca atare, ne bucurăm de această victorie, dar autosuficienţa după această victorie ar fi cea mai mare greşeală pentru PNL", a spus preşedintele.
,, PSD a inhibat dezvoltarea României în ultimii 30 de ani. Acesta e un obiectiv care trebuie să fie urmărit în continuare. În campanie m-am întâlnit cu foarte mulți români. M-am întâlnit direct cu zeci de mii de români cu care am discutat despre implicarea în politică. Concluzia finală a fost: să ne scăpați de PSD, domnule președinte\"\", a mai spus Iohannis.
,, Poate sună un pic dur, dar asta a fost concluzia și cu asta am câștigat alegerile prezidențiale. Să nu așteptați de la mine o schimbare de atitudine. Președintele României trebuie să fie deasupra politicii partidelor, dar nu înseamnă că președintele e în afara vieții politicii. Prezența mea aici arată că lucrurile se pot rezolva într-un mod foarte potrivit constituțional\"\", a adăugat președintele.