"Consiliul a aprobat forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, conduse de NATO, UE, ONU și OSCE în 2017.
Armata României va putea participa cu 1.401 militari și civili. Iar în ceea ce privește MAI, forțele puse la dispoziție pentru misiuni în afara teritoriului național în anul 2017 sunt în număr de 783 militari și polițiști, care vor putea fi dislocați în teatrele de operații", a anunțat Iohannis, la Palatul Cotroceni. CSAT a analizat și avizat, potrivit șefului statului, Strategia Militară a României. Iohannis a precizat că acest document transpune în practică politica de apărare și securitate națională, definind cadrul de dezvoltare a organismului militar pentru apărarea armată a țării în context aliat, având la bază prevederile Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019, ale Cartei Albe a Apărării și ale documentelor NATO și UE.
"Pornind de la potențialele riscuri și amenințări identificate la adresa securității României, strategia stabilește misiunile Armatei României și nivelul militar de ambiție, pentru a căror îndeplinire trebuie constituite, dezvoltate și menținute capabilități credibile, dar și sustenabile", a arătat el.
Șeful statului a menționat că CSAT a aprobat și Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă. "Scopul programului este de a asigura capabilitățile necesare Armatei României pentru promovarea intereselor naționale și protejarea acestora în fața riscurilor și amenințărilor curente, în dezvoltare și în perspectivă, precum și îndeplinirea angajamentelor internaționale în planul securității și al apărării", a indicat Iohannis.
Potrivit șefului statului, în CSAT s-a concluzionat că demersurile viitoare ale MApN pentru implementarea măsurilor stabilite în Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în 2026 impun respectarea Acordului politic național privind creșterea finanțării pentru Apărare la 2% din PIB.