"M-am pregătit să dovedesc faptul că nu se impune arestarea mea", a precizat Oltean, înainte să intre în sala de plen a Camerei Deputaților, unde urmează să se dezbată cererea DNA de încuviințare a arestării preventive în cazul său.
Întrebat de ce, în aceste condiții, se propune arestarea sa, Oltean a spus că nu se poate pronunța pentru că nu are nicio dovadă certă. "Sunt chestiuni care îmi scapă și nu mă pot pronunța, pentru că nu am niciun fel de dovadă certă", a afirmat Oltean.
Camera Deputaților urmează să discute, miercuri, cererile DNA privind încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu. Votul asupra rapoartelor Comisiei juridice în cazul celor doi va fi secret cu bile. Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.