”Inteleg ca acasa a izbucnit o adevarata "furtuna mediatica" la inițiativa Realității TV, in urma "denunțului colegului" Preda (pe filiera Marinescu), cum ca europarlamentarii PSD (cu excepția dlui Catalin Ivan) si liberali, aflați in majoritate in delegația Romaniei, au "îndrăznit" sa solicite includerea Antenei 3 in grila televiziunii cu circuit intern din Parlamentul European, alături - repet, alături de TVR Internațional si Realitatea TV. Ma mira reacția "colegului" Preda (pe cine mai reprezintă dlui, acum ca nu mai este in PDL si a fost exclus si din PMP, chiar ca nu se mai știe), care uita cum s-a prevalat exact de aceeași regula a majorității, atunci când, cu ani in urma, au introdus in grila doar TVR International si Realitatea TV, fără sa ne consulte si pe noi, deputații PSD, aflați atunci in minoritate in ansamblul delegației. Cât despre Realitatea TV, nu pot decât sa regret ca a decis sa treacă la acțiune (era sa scriu, "sa sara la cap") si sa-si dezinformeze "privitorii" (atâția câți vor fi aceștia), inainte de a sta de vorba si cu mine, cel pe care înțeleg ca il răstignesc acum pe burtiera ... Înțeleg, însă, ca "deontologia profesionala" este invocata doar când ii critici pe alții, nu si când e vorba de tine. Păcat, chiar dacă nu este o surpriza ...”, a scris Pașcu pe facebook.