Totodată, Dragnea a subliniat că în toamnă legea pensiilor va fi gata.
„În aceasta vară voi lucra cu colegii mei, doamnna Olguţa Vasilescu, doamna prim-ministru şi alţi colegi. Iar în toamnă vrem să intrăm în forţă cu legea pensiei. O vom face, e o lege de extrem de mult timp aşteptată. Este o lege nu uşoară, dar este o altă măsură pe care trebuie să o luăm pentru a îndrepta o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni. Nu va fi uşor de adoptat această lege. Sunt sigur că vom avea şi aici piedici uriaşe. Este un mare bine pe care îl vom face unor mari categorii de români. Dar vă asigur că o vom duce la capăt. Vom avea discuţii şi cu asociaţii de pensionari iar până la sfârşitul verii proiectul va fi gata astfel încât până la sfârşitul anului legea pensiilor să fie adoptata în Parlament” a explicat liderul PSD.
Olguţa: Va intra din septembrie în dezbatere parlamentară fără niciun fel de dubiu
Totodată, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat într-un interviu pentru România TV, că legea pensiilor va intra din septembrie în debzaterea parlamentară, iar toată lumea poate să-şi spună punctul de vedere pe lege, poate trimite mesaje la minister cu ce i se pare în neregulă sau să ceară anumite modificări.
Olguţa Vasilescu spune că legea este "îndelung dezbătută" cu experţi în dreptul muncii şi drept constituţional, pentru a face proiectul să treacă mai uşor peste "hopul" Curţii Constituţionale. De asemenea, aceasta anunţă cu punctul de pensie va creşte din primăvară la de la 1.100 de lei la 1.250 de lei.
“Va intra din septembrie în dezbatere parlamentară fără niciun fel de dubiu. Noi va trebui să-l ţinem o lună de zile în dezbatere publică, pentru că este un proiect al Guvernului. Sigur că va fi probabil mai mult de o lună de zile pentru că vom ieşi în această vară cu el. Toată lumea poate să-şi spună punctul de vedere pe legea aceasta a pensiilor, poate trimite mesaje la minister cu ce i se pare în neregulă la această lege, să solicite anumite modificări”, a spus Olguţa Vasilescu.
De asemenea, ministrul a afirmat că legea este “îndelung dezbătută”, iar experţii încearcă să facă din ea un proiect care să treacă peste “hopul” CCR, după ce va fi conststată de opoziţie.
“Cu certitudine vreau să vă spun că este o lege îndelung dezbătută cu tot ceea ce a însemnat profesori de dreptul muncii sau de drept constituţional, adică încercat să o duc în orice sferă care putea să ne ajute să avem un proiect de lege bun, care să treacă peste hopul CCR fără niciun fel de probleme, să treacă prin furcile Parlamentului fără niciun fel de probleme, şi la ora actuală pot să vă spun că am avut o discuţie săptămâna aceasta la Consiliul Legislativ, care au văzut legea în premieră. De regulă, ar trebui să ajungă la ei undeva prin luna septembrie, când se depune la Parlament. Au văzut-o înainte tocmai pentru că am vrut să ne asigurăm că nu sunt niciun fel de probleme din punct de vedere al legislativului. (...) Ne-am asigurat că în momentul în care legea va intra în dezbatere publică nu va trebui să facem multe corecţii după”, a mai explicat aceasta.