Cristian Ghinea, fostul ministru USR al Fondurilor Europene, va ajunge, în această dimineață, la DNA. Acesta va face și o declarație de presă în fața sediului Direcției.
Momentan, nu se cunosc alte detalii, însă există două variante posibile: fie merge sa depună el însuși o sesizare, fie urmează să fie audiat într-un dosar de corupție.
Cristian Ghinea ajunge în fața procurilor la câteva zile distanță de la momentul în care foștii miniștri USR au dat declarații cu privire la achiziția vaccinurilor din perioada pandemiei. La scurt timp după ce procurorii DNA au lansat oficial acuzațiile în dosarul vaccinurilor, Cristian Ghinea a avut o ieșire acidă la adresa procurorilor DNA.
Cristian Ghinea, despre Dosarul vaccinurilor: Şi ce are DNA cu asta? Unde e corupția? Trăim un moment abject. Securiștii se răzbună
Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea a pus sub semnul întrebării, într-o postare pe Facebook, ancheta DNA privind Dosarul vaccinurilor, susținând că ”deciziile de oportunitate nu sunt despre furt”.
Ghinea susține că ”securiștii se răzbună” din cauză că ministrul Vlad Voiculescu s-ar fi opus, într-o ședință de guvern, înființării centrelor speciale de vaccinare pentru Armată.
”Care e faza pe bune cu vaccinurile? Domnia specialilor. Ce ar trebui să ancheteze DNA, dacă nu ar fi ajuns instrumentul Sistemului siloviki
DNA se ocupă de câte vaccinuri au fost comandate. Brusc, Hellvig, Iohannis, Ciucă, Gheorghiță (mai țineți minte pe Făt Frumos în uniformă care decidea totul? – unde e acum?), adică ăia care au decis atunci ca militarii şi specialii decid la vaccinare au dispărut de pe temă. Când au făcut Voiculescu şi USR scandal că decizia pe vaccinare nu se ia la Ministerul Sănătății, cum ar fi trebuit, au sărit toți pe noi.
Şi ce are DNA cu asta? Unde e corupția? Deciziile de oportunitare nu sunt despre furt. Trăim un moment abject.
Securiştii se răzbună. DNA ar trebui să facă lumină în povestea cu centrele speciale dacă ar urmări interesul public", scria, într-o postare pe Facebook, Cristian Ghinea.