Premierul britanic Theresa May nu a venit cu niciuna dintre propunerile substanţiale pe care şeful Consiliului UE, Donald Tusk, i-a cerut să le prezinte, oferindu-le celorlalţi 27 de lideri doar o pledoarie de bunăvoinţă.
"Ultima etapă va avea nevoie de curaj, încredere şi leadership de ambele părţi", le-a spus May omologilor UE.
Oficialii declară că există indicii că Marea Britanie ar putea lua în considerare extinderea perioadei de tranziţie post-Brexit dincolo de cele 21 de luni propuse pentru a facilita discuţiile privind o relaţie comercială viitoare.
"Nimic nou în seara asta", a declarat Primul Ministru olandez, Mark Rutte. Acesta a spus că liderii UE vor evalua situaţia în următoarele săptămâni şi vor fi "pregătiţi să se întâlnească dacă va fi necesar".
Negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a declarat că "avem nevoie de mult timp, mult mai mult timp şi vom continua să lucrăm în săptămânile următoare" cu omologul său britanic.
În ciuda lipsei de progres, starea de spirit de la summit a fost pozitivă. May a vorbit despre "munca intensă din următoarele zile şi săptămâni" pentru a ajunge la un acord care să evite o ieşire din Blocul Comunitar fără acord a Marii Britanii pe 29 martie, care ar putea crea haos la frontiere şi în economie. Un acord trebuie încheiat curând, astfel încât parlamentele să aibă timp să-şi dea verdictul.
Prim-ministrul Austriei Sebastian Kurz, care deţine preşedinţia rotativă a UE, a vorbit chiar despre "săptămânile şi lunile următoare" pentru a ajunge la o înţelegere.
May s-a adresat liderilor UE înainte ca aceştia să se adune pentru a evalua starea discuţiilor despre Brexit. Liderul britanic i-a îndemnat pe omologii săi să-şi dubleze eforturile pentru a găsi calea unei înţelegeri, dar preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat că aceasta nu le-a prezentat noi propuneri concrete.
"Din punct de vedere politic, a fost exprimată voinţa de a avansa şi de a ajunge la un acord, dar nu a fost nimic nou în termeni de conţinut", a declarat Tajani.
Următorul summit oficial UE - Marea Britanie este programat pentru luna decembrie.