Surse citate au declarat corespondentului MEDIAFAX că Uioreanu, arestat preventiv pentru fapte de corupţie, a fost dus, joi, din arestul Poliţiei Judeţene Cluj la sediul central al DNA, unde este audiat, vineri, de procurorii militari ai Direcţiei.
Potrivit aceloraşi surse, Uioreanu este audiat în legătură cu dosarul în care Anca-Elena Albu, fost subofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) Cluj, este urmărită penal şi cercetată sub control judiciar pentru că l-a informat pe preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj privind acţiuni de supraveghere operativă care îl vizau pe el sau alte persoane.
DNA anunţa, în urmă cu o săptămână, că procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, beneficiind de sprijinul de specialitate al structurii de protecţie internă din cadrul Serviciului Român de Informaţii, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Anca-Elena Albu, fost subofiţer în cadrul SRI - Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj, pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată.
Procurorii au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Horea Uioreanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj la data faptelor, pentru instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, Mihnea-Remus Iuoraş, subprefect al judeţului Cluj la data faptelor, pentru complicitate la infracţiunea menţionată, în formă continuată, şi Silvia Bălaj, mama inculpatei Anca-Elena Albu, pentru complicitate la aceeaşi infracţiune, în formă continuată.
În ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale procurorii militari au reţinut că inculpata Anca-Elena Albu a folosit şi a permis inculpatului Horea Uioreanu accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii. Aceste informaţii, al căror obiect erau acţiuni de supraveghere operativă care îl vizau pe acesta sau alte persoane, erau obţinute cu prilejul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu.
Scopul urmărit de către Albu prin divulgarea acestor informaţii a fost obţinerea transferului în cadrul Serviciului de Informaţii Externe, cu mijlocirea directă a lui Horea Uioreanu.
Aceste acţiuni au fost săvârşite cu intenţie, în mod repetat, prin acte materiale distincte, direct sau prin intermediul mamei sale, Silvia Bălaj, sau al subprefectului judeţului Cluj Mihnea-Remus Iuoraş, la instigarea preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj.
Faţă de inculpata Anca-Elena Albu procurorii militari au dispus măsura procesuală preventivă a controlului judiciar pe întreaga perioadă a urmăririi penale.
Preşedintele suspendat al CJ Cluj Horea Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, în 29 mai, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.
Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (zece acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.