Kissinger, un arhitect al politicii de detensionare a Războiului Rece în calitate de secretar de stat în timpul președinților republicani Richard Nixon și Gerald Ford, s-a întâlnit de mai multe ori cu Vladimir Putin de când acesta a devenit președinte în 2000.
Afirmațiile sale vin într-un context în care nu se întrevede un final pentru conflictul declanșat de invazia lui Putin în Ucraina. Cel puțin zeci de mii de oameni au murit, iar milioane au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Rusia controlează acum aproximativ o cincime din Ucraina.
Kremlinul susține că cei de la Kiev trebuie să recunoască anexarea de către Moscova a regiunilor din sud și est. Ucraina spune că toți soldații ruși trebuie să părăsească teritoriul său, inclusiv Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. Kievul a solicitat să adere la NATO după ce Moscova a anunțat anexările în septembrie.
Kissinger: „Cum să evităm un alt război mondial"
„Se apropie momentul să ne folosim de schimbările strategice care au fost deja realizate și să le integrăm într-o nouă structură în vederea realizării păcii prin negociere", a scris Kissinger în revista The Spectator.
„Un proces de pace ar trebui să lege Ucraina de NATO, indiferent cum ar fi formulată această legătură. Alternativa neutralității nu mai are sens", afirmă Kissinger într-un articol intitulat „Cum să evităm un alt război mondial".
Kissinger a declarat că a propus în luna mai un acord de încetare a focului care prevede ca Rusia să se retragă în spatele liniilor de dinainte de 24 februarie, iar Crimeea ar fi subiectul unor „negocieri".
Directorul CIA, William Burns, a declarat într-un interviu publicat sâmbătă că, în timp ce majoritatea conflictelor se încheie prin negocieri, evaluarea CIA este că Rusia nu a fost până acum serioasă în ceea ce privește o negociere reală pentru a pune capăt războiului.
Ce spune celebrul diplomat despre „visele privind dezmembrarea Rusiei”
Kissinger, acum în vârstă de 99 de ani, a sugerat că, în cazul în care se va dovedi imposibilă revenirea la status quo-ul stabilit în 2014, referendumurile supravegheate la nivel internațional în teritoriile revendicate de Rusia ar putea fi o opțiune.
Kissinger a avertizat că dorințele de a face Rusia „neputincioasă", sau chiar de a încerca dizolvarea Rusiei, ar putea declanșa haosul. Nici Ucraina, nici vreun stat occidental nu a pledat pentru așa ceva, notează Reuters.
„Dizolvarea Rusiei sau distrugerea capacității sale de politică strategică ar putea transforma teritoriul său care cuprinde 11 fuse orare într-un spațiu de conflicte", a declarat Kissinger.
„Forțe (interne) concurente ar putea decide să își rezolve disputele prin violență. Alte țări ar putea căuta să își extindă pretențiile prin forță. Toate aceste pericole ar fi agravate de prezența a mii de arme nucleare care fac din Rusia una dintre cele mai mari două puteri nucleare din lume", a mai spus el.