Prezent la un vernisaj organizat la Biblioteca Națională, el a apreciat că declarația potrivit căreia statul român este interesat de achiziția acestor rachete reprezintă "știri foarte îmbucurătoare", scrie Agerpres.
"Sperăm că până la finalul lui 2017 vom ajunge la un acord cu privire la achiziționarea Patriot", a punctat Hans Klemm. Diplomatul american a vorbit despre cooperarea comercială româno-americană în contextul primirii de către premierul Grindeanu a reprezentanților AMRO în martie. "Am fost recunoscător premierului Grindeanu, dar și întregului său Guvern pentru primirea caldă și generoasă pe care au făcut-o Consiliului de Afaceri Americano-Român în martie. Cred că există perspective importante pentru creșterea investițiilor companiilor americane în România, dar și pentru acorduri individuale între membrii misiunii comerciale", a afirmat el.
El a adăugat că acestei întâlniri "îi va urma o alta, în toamnă, chiar mai amplă, în octombrie".
"Sperăm că 100 de companii vor veni atunci în România", a detaliat el. Hans Klemm a spus că domeniile de cooperare româno-americană variază "de la agricultură la apărare". În context, el a subliniat că Statele Unite "sunt foarte recunoscătoare României pentru decizia de a crește alocarea pentru Apărare la 2% din PIB, în concordanță cu prevederile NATO". Acest lucru semnifică, potrivit lui Klemm, o "oportunitate pentru companiile americane de a colabora cu cele române în domeniul Apărării, pentru a dezvolta echipamente noi ce vor ajuta România și Alianța, inclusiv Statele Unite ale Americii, pentru mai bune acțiuni de apărare și descurajare".
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a declarat, duminică, la TVR1, că sistemul de rachete Patriot este una dintre posibile soluții avute în vedere pentru apărarea antiaeriană deoarece este un "sistem încercat în luptă" și cu "preț echilibrat", dar încă nu a fost luată o decizie în acest sens. "Aceste rachete Patriot de care s-a discutat în ultimele zile este apărarea antiaeriană, care este extrem de importantă pentru România în acest moment. Patriot este una dintre posibilele soluții pe care le avem în vedere, este un sistem foarte bun, este un sistem încercat în luptă, un sistem care, din estimările noastre actuale, are un preț echilibrat. Aș vrea să specific de la bun început, am discutat până acum și vom discuta de apărarea antiaeriană cu niște cerințe operaționale care să răspundă categoriilor de forță, nu avem încă luată o decizie în acest sens", a afirmat Leș.