”Radu Golban e un om care se agită mult pentru România și care și-a dorit mult să aibă un loc în politică. Această renunțare a lui pe motiv de principiu îl face cu atât mai merituos. E un lucru rar în ziua de azi”, este de părere Cozmin Gușă.
Consultantul politic aplaudă demisia de onoare a lui Golban, despre care spune că deschide calea unor discuții despre cine suntem noi, românii, cu adevărat, ”de ce am acceptat atât de multă vreme minciuna”, după cum deschide și discuția ”despre toate aceste trompete” din spațiul public care sunt ”învârtite cu cheia de la spate”.
”Întotdeauna, când o minciună cum e cea a așa-zisei Revoluții din 1989 afectează soarta unui popor, a unei țări, mai devreme sau mai târziu sunt consecințe - în primul rând, lipsa de moralitate. Ca să poată fi implementată o minciună ca Revoluția din '89 a fost nevoie de unelte, de informatori ai Securității, alături de alte organe de opresiune, cum au fost cele de conducere colectivă ale Partidului Comunist la vârf. Unii lideri ai Securității care s-au ocupat cu așa ceva. Faptul că am acceptat această minciună doar pentru ca Iliescu și ai săi să-și perpetueze puterea sau ca oameni de afaceri acoperiți ai fostei Securității să devină multimiliardari ne costă și îl costă și pe Marian Munteanu”, a explicat Gușă.
,,După anunțul CNSAS, Marian Munteanu suferă o mare rușine personală, atât în fața opiniei publice, cât și în fața colegilor săi de partid", afirmă Gușă.
,,O persoană ajunge să fie colaborator al Securității pentru că dorește avantaje pe care nu și le poate asigura prin valoarea personală", consideră consultantul politic. ”Un informator sau un agent acoperit excelează prin talentul de a minți. Munteanu a făcut-o în repetate rânduri și i-au căzut victime nu doar patrioții adevărați, dar și oameni care l-au girat într-un fel sau altul. Îmi aduc aminte de gălețile de lături aruncate în capul lui Rareș Bogdan care, când l-a avut în emisiune, l-a chestionat despre evenimentele din 1989 și de fiecare dată a fost mințit și și-a încasat lăturile despre care vorbeam de la alții care au fost și ei informatori, că ăștia se bat între ei”, susține Gușă.
,,Anunțul că Marian Munteanu ar fi semnat cu Securitatea este deoportivă o lovitură și un eveniment cu încărcătură simbolică pentru generația care la evenimentele din decembrie 1989 a crezut în cel supranumit ”liderul tinerilor din Piața Universității”, afirmă consultantul politic.
”Rămâne concluzia, după această decizie a CNSAS, că Munteanu, de la începutul activității sale, așa cum bănuiam unii dintre noi, ar fi putut fi o unealtă a noului SRI condus de Măgureanu, din cauza acestui dosar de securitate care aruncă în derizoriu acea mișcare, liderii ei și toate demersurile ulterioare. Pentru generația mea și a decrețeilor, e o lovitură, dar e și un eveniment cu încărcătură simbolică, ce ne mai aruncă o dată în groapa cu melancolie când ne dăm seama că și cei în care credeam atunci dovedesc că au fost, de fapt, tot oameni ai sistemului, sistem care nu a vrut să piardă puterea, a profitat de lovitura de stat și și-a implementat astfel de scule. Foștii comuniști s-au dus la Iliescu, dar foștii informatori au populat partidele istorice. Unii dintre ei au avut curajul să recunoască și n-au încercat să inducă în eroare opinia publică”, a explicat Cozmin Gușă.
,,Partidul Alianța Noastră România începuse să urce pe ideea de patriotism, de mișcare națională, de idei care puneau în valoare românismul, iar ceea ce s-a întâmplat acum este un accident politic", este de părere consultantul politic, care adaugă că ”dacă Marian Munteanu ia în considerare sugestia lui Radu Golban, ar putea să salveze această mișcare”.
Zona naționalistă rămâne neacoperită de vreo formațiune politică în România, consideră Gușă, care susține că acest curent nu se poate regăsi în spatele unui partid ca Partidul România Unită (PRU).
”Alianța Noastră România exprimă nu neapărat spiritul lui Marian Munteanu, ci spiritul pe care l-a enunțat Munteanu, legat și de Piața Uiversității din 1990 și de dorința unora ca românismul să fie bine exprimat, consolidat, și să se discute de către oameni care încă mai cred în valorile tradiționale. Din nefericire, ei au primit o lovitură. Curentul acesta este foarte consistent, dar nu se va regăsi în spatele unui partid ca PRU, în care vedem alt gen de minciuni, după cum ați văzut stenogramele dintre Diaconu, Ghiță sau nu-știu-ce secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării cu care ar fi discutat Diaconu. Mișcarea naționalistă are o reprezentare puternică în România, dar dacă va fi condusă de mincinoși, ea nu va avea succes”, a completat consultantul politic.
Gușă a amintit de un experiment politic similar - PRM -, evidențiind că și liderul acestui partid, Corneliu Vadim Tudor, a avut o relație ”mai mult decât apropiată” cu lideri ai fostei Securități. ”E foarte complicat să renaști românismul cu oameni care s-au aflat în preajma unei dictaturi care s-a întors împotriva românilor”, a subliniat acesta.
CNSAS a emis, marţi, o adeverinţă prin care stabileşte că Marian Munteanu nu a fost colaborator sau lucrător al Securităţii. Totuși, CNSAS publică, în preambulul acestui document, detalii din dosarul de Securitate al acestuia, din care reiese că a turnat la Securitate în perioada 1988-1989 sub numele de cod „Ioan”, fiind plătit cu 500 de lei pentru serviciile sale.