Prințul Charles îşi încheie astăzi vizita în România. Charles vizitează vineri Teatrul Național din București, un brand cultural național și unul din principalii generatori de imagine a României.
Înaltul oaspete britanic a fost întâmpinat de directorul TNB, Ion Caramitru, și de directorul British Council România, Nigel Bellingham.
Alteța sa regală PRINŢUL DE WALES a făcut vineri și o plimbare prin Centrul Vechi al Capitalei:
În cele trei zile în care s-a aflat în ţara noastră, Prinţul de Wales al Marii Britanii a avut întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Sorin Grindeanu, dar şi cu Patriarhul Daniel şi cu Principesa Margareta şi Principele Radu. Moştenitorul Coroanei britanice a mers şi la Muzeul Satului din Bucureşti şi în Parcul Natural Văcăreşti.
Prinţul Charles şi-a continuat joi vizita în România, pentru cea de-a doua zi, în care a avut un program încărcat. Alteţa Sa a mers la Muzeul Satului, iar apoi a discutat cu prim-ministrul Sorin Grindeanu, în cadrul întrevederii avute la Palatul Victoria.
Cei doi au discutat despre excelentele relații bilaterale dintre România și Marea Britanie, în special din punct de vedere militar și politic, dar și despre situația comunităților de români din Regatul Unit. Totodată, Prinţul Charles a avut o întâlnire şi cu Patriarhul Daniel, dar a mers şi în Delta Văcăreşti, unde a plantat un plop alb. Apoi, în jurul orei 18.00, Prințul Charles a sosit la Palatul Elisabeta. Spre seară, a fost celebrat în cadrul unei recepții oferite în onoarea Alteței Sale Regale.
Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, moștenitorul Coroanei Regale Britanice, a fost primit joi seară la la un ceai la Palatul Elisabeta de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
Ceai privat la Palatul Elisabeta
Prințul Charles a fost întâmpinat în fața Palatului Elisabeta de Principesa Margareta și Principele Radu. Înaltul oaspete britanic a îmbrățișat-o pe Principesa Margareta, după care i-a sărutat mâna. Apoi, i-a strâns mâna Principelui Radu, cei trei îndreptându-se, pe covorul roșu, spre intrarea palatului.
În cursul dimineţii, la Muzeul Satului, Biserica Dragomirești, ouăle încondeiate și icoanele lucrate manual au reprezentat câteva dintre atracțiile de la Muzeul Satului care au stârnit interesul Prințului Charles.
Patru militari ai Brigăzii 30 Gardă și Protocol Mihai Viteazul au prezentat onorul oaspetelui. Ceremonia a fost întregită de șase jandarmi călare de la Jandarmeria Română, îmbrăcați în costum de paradă.
La eveniment au fost prezente, în curtea Muzeului Satului, vecină Palatului Elisabeta, mai multe admiratoare ale Prințului Charles.
"Am venit aici special pentru Prinț. Inițial, am vrut să mergem la Patriarhie, dar am ales Palatul Elisabeta", au spus două studente.
Ceaiul privat va dura aproximativ 50 de minute, evenimentul desfășurându-se în Salonul Alb.
Potrivit reprezentanților Casei Regale, dacă vremea va permite, la finalul evenimentului Prințul Charles va merge să-și vadă arțarul din grădina Palatului Elisabeta, plantat în anul 2011.
Prinţul Charles, în horă, la Muzeul Satului
Îmbrăcate în costume populare, femeile care încondeiau ouă i-au explicat Prințului Charles tehnica folosită și au făcut o scurtă demonstrație.
De asemenea, icoanele de lemn au fost admirate de Alteța Sa Regală, ca și biserica din Dragomirești, cu o vechime de aproximativ 300 de ani. Prințul Charles s-a oprit și a discutat cu meșterii populari aflați la fața locului, după care a participat la momentul artistic susținut de Gelu Voicu și taraful "Lăutarii" din Teleorman.
Prințul de Wales s-a prins în horă alături de artiștii populari, surprinzându-i pe cei prezenți.
Ulterior, el a intrat într-o gospodărie din Chiojdu Mic, județul Buzău, care datează din secolul XVIII.
Pe tot parcursul vizitei la Muzeul Satului, cei prezenți, vizitatori și meșteșugari, au putut discuta cu Alteța Sa Regală.
Vizita la Palatul Victoria. Întâlnire cu premierul
Prințul Charles a sosit la sediul Guvernului la ora 11,55, fiind întâmpinat în Holul Central al Palatului Victoria de prim-ministrul Grindeanu.
Întâlnirea are loc în cea de-a doua zi a vizitei oficiale pe care Prințul Charles o efectuează în România, după vizita pe care moștenitorul Coroanei Britanice a făcut-o la Muzeul Satului.
Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES, premierul a reiterat mesajul de condoleanțe și deplină solidaritate a Guvernului român cu poporul și autoritățile britanice, după atentatul comis la Londra, pe 22 martie.
"Alteța sa Regală a transmis, de asemenea, gândurile sale bune și și-a exprimat speranța că românca rănită în atac se va recupera cât mai rapid", precizează sursa citată.
Conform Executivului, o altă temă importantă de discuții a fost "situația comunității de români din Marea Britanie, în majoritate integrată excelent în societate".
"ASR Prințul de Wales și-a exprimat speranța că cele două țări vor găsi noi modalități de cooperare în domeniul combaterii traficului de persoane, în acest moment existând deja nouă echipe comune de investigatori în domeniu", se arată în comunicat.
Totodată, prim-ministrul i-a mulțumit Alteței Sale Regale pentru contribuția sa la promovarea patrimoniului cultural și a bogățiilor naturale ale României.
'Este extrem de prețioasă pentru noi activitatea Fundației pe care, cu multă generozitate, o patronați, în domeniul protejării valorilor autentice și al restaurării unor adevărate bijuterii arhitectonice. Vă mulțumesc pentru că, prin eforturile Alteței Voastre, nu doar turiștii străini, dar chiar și noi, românii, am redescoperit zone și valori autohtone pe care poate altfel le-am fi dat uitării. Centrul Meșteșugăresc de la Viscri, inaugurat chiar de Alteța Voastră, în 2016, este un exemplu despre cum trebuie păstrate și promovate tradițiile unui popor", a declarat premierul Grindeanu, citat în comunicat.
Vizită la Patriarhie şi întâlnire cu Patriarhul Daniel
Prințul Charles a primit din partea Patriarhului Daniel o icoană din mozaic cu sticlă de Murano înfățișându-l pe Sfântul Andrei și a asistat, în Catedrala Patriarhală, la un scurt moment de muzică religioasă interpretată de un cor bizantin. În holul Palatului Patriarhiei, Prințul Charles a fost primit de Patriarhul Daniel, care i-a prezentat picturile murale din încăpere, precum și semnificația acestora.
Patriarhul i-a povestit oaspetelui său că în clădire s-a realizat Unirea Principatelor, Moldova și Țara Românească, în 1859, i-a arătat sala de conferințe, remarcând faptul că a fost consolidată și restaurată recent, cu fonduri europene. "A fost o muncă foarte grea, dar clădirea e mult mai rezistentă acum decât era la început", a adăugat patriarhul.
Prințul Charles l-a întrebat dacă sala este folosită frecvent, iar patriarhul Daniel a explicat că se folosește pentru evenimente speciale și conferințe.
Ulterior, cele două delegații au avut convorbiri aproximativ o jumătate de oră, după care cei doi oficiali au făcut schimb de cadouri. Prințul i-a oferit patriarhului un serviciu de farfurii. "Le voi folosi data viitoare, când veți sta mai mult", i-a spus patriarhul Daniel.
Când a început vizita
Vizita oficială a Prințului Charles în România a început miercuri, când Alteța Sa Regală a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.
Tot miercuri, Prințul de Wales a fost primit, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis, care l-a decorat cu Ordinul Național "Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de "prețuire pentru activitatea în România și pentru promovarea imaginii acesteia în lume".
Vizita oficială a Prințului Charles în România se va încheia vineri.
Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, declara săptămâna trecută într-un interviu acordat Agerpres că vizita Prințului Charles, un mare prieten și admirator al României, reprezintă celebrarea forței legăturilor dintre cele două țări.
''Cred că acesta este mesajul principal: că vizita Alteței Sale reprezintă celebrarea modalităților, de o diversitate imensă, prin care oamenii și organizațiile din România și Marea Britanie colaborează pentru a face lucruri bune'', preciza Brummell.