"Nu cunosc rațiunea acestei sesizări la CCR. Atacul la CCR poate avea și o conotație pozitivă. S-ar fi amânat aplicarea legii prin atacurile băncilor la Curtea Constituțională, deja au anunțat că vor ataca, ca și în cazul legii dării în plată. Am convingerea și cred că acesta este cel mai important mesaj pe care îl transmit în seara aceasta pentru cei afectați de conversia despre care vorbim — faptul că legea nu are motive să pice la Curtea Constituțională. Nu este prima, nici ultima lege care este supusă acestui control de constituționalitate. Faptul că se face un control de constituționalitate poate să ușureze parcursul ulterior al legii. Nu există motive, în opinia mea, ca această lege să nu treacă de cenzura CCR", a spus Gorghiu, la Realitatea TV, întrebată cu privire la contestarea la CCR de către Guvern a proiectului de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni.