George Simion spune că Polul Conservator are ca valori şi principii "libertatea şi unicitatea persoanei, credinţa şi morala creştină, familia, tradiţia şi cultura - ca expresii ale identităţii şi demnităţii naţionale naţionale -, proprietatea privată, dreptatea, meritocraţia, statul de drept ca garanţie a democraţiei autentice, reîntregirea Neamului".
"Astăzi, eşichierul politic din România este caracterizat de o puternică confuzie doctrinară şi ideologică. Absenţa unei oferte consistente de dreapta este cauza principală a crizei sistemice a ţării. Guvernele socialiste şi "liberale" din ultimele trei decenii poartă întreaga răspundere pentru actuala stare morală, economică şi socială a României. Refacerea unei coaliţii de tip USL 2.0 este doar o soluţie improvizată şi nocivă de guvernare, care va perpetua interesele aceleiaşi găşti de pradă care se roteşte la putere de peste 30 de ani. Această situaţie de fapt trebuie urgent depăşită! Rezolvarea poate veni numai prin constituirea unei veritabile alternative de dreapta. Cu acest scop iniţiem constituirea Polului Conservator. Vă invităm să identificăm împreună obiectivele şi căile de acţiune comune, având ca fundament valori şi principii conservatoare: libertatea şi unicitatea persoanei, credinţa şi morala creştină, familia, tradiţia şi cultura - ca expresii ale identităţii şi demnităţii naţionale naţionale - proprietatea privată, dreptatea, meritocraţia, statul de drept ca garanţie a democraţiei autentice, reîntregirea Neamului", se afirmă în scrisoare.
AUR îşi exprimă convingerea că Polul Conservator va oferi românilor "alternativa reală de normalitate şi şansa unei Românii puternice".
"Cu fermitate şi înţelepciune, cu realism de neam şi ţară, ştim că, împreună, suntem în măsură să coagulăm o forţă redutabilă care să guverneze, slujind temeinic interesului naţional şi prosperităţii naţiunii. România are nevoie azi, mai mult ca oricând, de oameni politici vrednici şi truditori", potrivit sursei citate.
Cât priveşte colaborarea AUR cu PMP, Simion a declarat pentru Agerpres că partidul său nu doreşte să coopereze în viitoarea guvernare cu un PMP "condus de Tomac".
"Publicul ar trebui să ştie că AUR face alianţă doar cu românii şi, în rest, noi nu vrem să cooperăm cu un PMP în viitoarea guvernare, cu un PMP condus de Tomac", a afirmat Simion.