"Fac un apel ca votul nostru, al adevăraților oameni de stânga din Parlamentul României, să înceteze să mai fie o simplă formalitate. Votul din Senat și Camera Deputaților privind Codul fiscal este un adevărat test al identității noastre ca oameni politici și reprezentanți ai celor care ne-au votat pentru a le apăra interesele în astfel de momente cruciale. În forma convenită între liderii voștri și cei din dreapta eșicherului politic, Codul fiscal nu este decât o prelungire a unei filosofii fiscale și a unui model economic care, de mai bine de un deceniu, răsplătește pe cei puțini și pedepsește pe cei mulți și care perpetuează o societate a inegalităților, polarizării și excluziunii sociale", scrie Geoană, potrivit unui comunicat de presă.
Consens politic între partide, pe reducerea TVA: de la 20% din 2016, la 19% din 2017
Geoană susține că dezbaterea prelungită din jurul Codului fiscal s-a concentrat, în principal, asupra problemei deficitului pe care aprobarea acestuia ar antrena-o și au fost excluse argumentele de natură socială și economică.
"Într-o deja lungă tradiție, interesele marelui capital devin ortodoxie economică, iar orice încercare de a aduce argumente în favoarea celor care își câștigă existența din muncă este ignorată aproape complet. În orice conversație legată de politică economică și fiscală, noi, oamenii politici de stânga, trebuie să fim apărătorii intereselor salariaților, pensionarilor și ai tuturor celor care trăiesc din muncă", arată liderul PSRO.
Prima reacție a BNR după "consensul" pe Codul Fiscal: "Problemele rămân aceleași"
În opinia sa, vocea sindicatelor — ca reprezentanți ai salariaților — a fost sistematic ignorată, iar puținii economiști de stânga au fost acoperiți de valul de comentarii neoliberale care domină piața ideilor din România și, din păcate, însăși ideologiile partidelor așa-zis de stânga din România.
"Cum poate fi acest Cod fiscal de stânga, când 70% din deficitul creat de reducerea de TVA este acoperită din anularea deducerilor existente pentru CAS la salariați, pensionari și persoane cu activități independente? Cum poate fi acest Cod fiscal votat de parlamentarii PSD și UNPR, cel puțin 'în acte' politiceni 'progresiști', când aprobarea Codului fiscal ar antrena o scădere a salariilor lunare și a pensiilor cu între 10 și 26 de lei/ lună? Cum ar putea fi votat un Cod fiscal care perpetuează o politică ultra-liberală de supra-impozitare a muncii și de relaxare fiscală exclusiv asupra capitalului, când România are cea mai înaltă rată de impozitare a muncii din Europa, iar aportul salariilor este abia la o treime din PIB, față de o medie europeană de aproape de 50%?", mai susține liderul PSRO.
Potrivit acestuia, revenirea la TVA de 19%, reducerea CAS cu câte 2,5% în mod egal pentru angajați și angajatori și anularea eliminării deductibilităților pentru salariați, pensionari și persoane cu activități independente sunt propunerile pe care confederațiile sindicale și PSRO le consideră ca reprezentând soluția pentru un Cod fiscal echilibrat.