“Orice partid politic, în urma unui eşec catastrofal - cum a fost cel de la prezidenţiale - îşi face propriile analize, identifică responsabilităţi şi decide măsuri de redresare. Decizia conducerii PSD de amânarea sine die a Congresului - cel mai înalt for al partidului care poate face o analiza obiectivă a pierderii alegerilor - e profund greşită şi va conduce la adâncirea crizei în care se află partidul”, a afirmat Geoană, pe Facebook.
El a susţinut că PSD este, acum, “captivul unei conduceri dictatoriale”, care se menţine, încă, la vârf prin “perpetuarea complicităţii unora, prin stimularea comodităţii sau prin exploatarea fricii altora”.
Fostul lider al PSD, actualmente exclus din partid, i-a întrebat, totodată, pe foştii săi colegi de partid ce s-ar fi întâmplat dacă şi el, în 2010, ar fi procedat similar actualului preşedinte, Victor Ponta, şi ar fi blocat organizarea congresului, recurgând, totodată, şi la excluderea contracandidaţilor.