„În anul 2005, s-a adoptat o hotărâre secretă a CSAT. Avea legătură cu monitorizarea telefoanelor, dar și a poștei electronice, și aflarea locației în timp real. Sistemul fusese implementat de Statele Unite, imediat după atacurile teroriste din 2001.În 2005, pe baza unei decizii CSAT, s-a permis de către partenerul american accesul la această facilitate, specific pentru suspecții de terorism. Informația care a venit la mine a fost că acest sistem a fost folosit pentru a monitoriza alte persoane decât cele suspectate de terorism. Nu am posibilitatea să verific veridicitatea datelor.Șeful FBI, șeful CIA și atașatul militar au acces la coduri. Din datele mele, rezultă că atașatul a dat aprobarea. Fac afirmația pe baza unor informații primite”, a spus Dumitru Iliescu la B1TV.
Generalul Dumitru Iliescu a trimis o scrisoare incendiară preşedintelui Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, pe care îl informează că a intrat în posesia unor date în care arată că membrii CSAT au fost monitorizaţi în urma ordinelor venite de la fostul director al SRI, George Maior, şi de la fostul prim adjunct al Serviciului, Florian Coldea.