"A fost incredibil. Timp de un sfert de oră domnul preşedinte Iohannis ne-a vorbit de petele negre din soare, făcându-se că nu vede lumina soarelui pe care o vedem cu toţii. Este incredibil cum mistifică realitatea domnul preşedinte. Ne spune că veniturile stau cel mai prost acum, când de fapt, în primele 4 luni ale anului ANAF a încasat cu 1 miliard de lei mai mult decât era programat în buget şi 8,1 miliarde mai mult decât anul trecut. Îi amintesc eu domnului preşedinte că din 2013 încoace, singurul an în care au scăzut veniturile la buget au fost în 2016, în măreaţa guvernare tehnocrată. La fel a fost şi fondurile europene: singurul an în care au scăzut încasările de la Uniunea Europeană a fost 2016, în guvernarea girată şi susţinută de domnul preşedinte", a declarat vicepreşedintele PSD, potrivit comunicatului menţionat.
Gabriela Firea s-a referit şi la cererea de demisie a preşedintelui Iohannis adresată premierului Viorica Dăncilă. "Văd că domnul Iohannis a făcut o obsesie din această cerere de demisie. Eu îi solicit ca în loc să caute conflictul cu lumânarea să lase Guvernul să-şi facă treaba. Oamenii nu mai vor ceartă şi ciondăneală între cei care le decid soarta pentru că asta îi afectează direct. Până acum doamna premier s-a purtat foarte decent cu domnul Iohannis. Cu ce îi ajută pe oameni faptul că preşedintele îi cere demisia doamnei prim-ministru?", a întrebat retoric Gabrilea Firea, conform Agerpres.