"Se vorbeste mult, in ultima vreme despre pesiile militare.
Unii vor sa le scada, altii vor sa creasca varsta de pensionare, unii isi aroga merite pe care nu le au, iar altii fac promisiuni pe care nu le vor indeplini niciodata.
Nu am sustinut niciodata ca am pregatire de ofiter de comanda, dar sunt militar cu scoala militara de ofiteri, pe care am absolvit-o primul. Am fost ministrul administratiei, ministrul apararii nationale in doua guverne, de doua ori ministrul afacerilor interne, de trei ori numit vicepremier pentru securitate nationala si pentru o scurta perioada, prim-ministru interimar.
In toate aceste functii, am cautat sa fiu un bun manager si cred ca am fost, dar am fost aproape de oameni si cu sufletul, am considerat ca e important sa existe unitate de corp, camaraderie si am facut tot ceea ce am considerat necesar sa-i aduc pe acesti oameni mai aproape unii de altii. M-am implicat in viata acestor institutii cu tot sufletul si am reusit sa creez punti care fusesera rupte sau care n-au existat niciodata.
Am fost un sprijin real pentru urmasii eroilor din teatrele de operatii, sotiile lor sunt, din vremea mandatelor mele, angajate in sistem, iar copiii acestora studiaza in scolile militare.
Eu am modificat statutul soldatilor si gradatilor voluntari, care, pe legea veche erau discriminati, ieseau din sistem la doar 40 de ani, fara niciun fel de drepturi. Erau, practic, abandonati de stat. Astazi sunt soldati si gradati profesionisti, pot sa activeze in armata pana la 55 de ani si au aceleasi drepturi ca si ceilalti militari.
Eu chiar pot sa spun ca sunt un bun cunoscator al fenomenului, sub toate aspectele sale, cunosc in mod real problemele, nevoile, framanatarile, lipsurile, constrangerile si privatiunile pe care le au, de-a lungul intregii cariere profesionale militarii, politistii, jandarmii si pompierii.
De aceea, am fost singurul care s-a gandit cu adevarat la acesti oameni si cel care a si actionat in consecinta, facand ce trebuie pentru ei.
Eu sunt cel care a initiat si promovat Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pentru care vad ca unii incearca azi sa isi asume merite pe care nu le au. Eram chiar premier interimar atunci cand am sustinut in plenul Parlamentului acest proiect de lege, aprobat ulterior de Parlament si promulgat de presedintele tarii.
O lege buna pentru beneficiarii sai, pe care guvernul Ciolos a modificat-o in detrimentul lor si pe care altii vor sa o ciunteasca in continuare.
UNPR va lupta pentru ca aceasta lege sa revina la forma pe care am initiat-o si care a fost adoptata in 2015.
Nu stiu ce au facut altii, dar beneficiarii acestei legi stiu, cu siguranta ce am facut eu. Indiferent ce cred unii ca pot obtine lanudandu-se cu ce am facut eu, oamenii stiu adevarul.
E bine sa vorbim despre ce am facut fiecare si sa nu incercam sa ne asumam initiativele si munca altora.
Legea 223/2015 = Oprea!
Fapte, nu vorbe!", și-a încheiat postarea liderul UNPR.