Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenţie, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
Ministrul pentru buget, Liviu Voinea, a declarat marţi, la Viena, că acordul cu FMI este în derulare şi a arătat că economia a performat anul trecut mai bine decât au estimat autorităţile române împreună cu experţii internaţionali, creşterea din 2013 îndreptându-se spre 3%.
"Nu este nicio suspendare a acordului, acesta este în derulare. Chiar şi în absenţa unei scrisori aprobate, implementăm toate măsurile. Acelaşi lucru este valabil şi pentru memorandumul cu UE, care nu are nicio problemă, deoarece evaluările lor sunt la câte şase luni, iar în ianuarie va fi prima", a declarat Voinea.
Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, că România a încheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB şi o creştere economică de 2,7%, mai mare decât cea prognozată.
Pentru anul trecut, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană au anticipat o creştere economică de 2,2%, după ce iniţial ţinta a fost fixată precaut la 1,6%.
Board-ul FMI a amânat în decembrie discuţia privind evoluţia acordului cu România, întrucât autorităţile nu au putut trimite scrisoarea suplimentară de intenţie fără semnătura preşedintelui.
Băsescu a declarat, marţi, că în curând va începe vizita la Bucureşti a delegaţiei FMI, menţionând, în acest context, că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă.
"Decizia mea este ca această acciză suplimentară de 7 eurocenţi, plus TVA, adică 8,68 eurocenţi cu TVA aplicat, decizia mea categorică este ca această taxă să nu se introducă", a spus preşedintele.
Băsescu a susţinut că estimările privind scăderea preţului la combustibil reprezintă "o minciună", iar dacă de la 1 aprilie se vom mai adăuga 41,8 bani la fiecare litru de benzină şi motorină se va resimţi şi mai puternic în preţuri şi inflaţie.
Mai mult, şeful statului a arătat că a transmis Guvernului locul de unde să se reducă cheltuielile, iar cu ocazia vizitei Fondului Monetar Internaţional, va fi foarte atent ca recomandările de ţară care au fost făcute României de Comisia Europeană să fie introduse în scrisoarea către Fond.
Preşedintele declara, la finele lunii decembrie, că îşi asumă explicarea în luna ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate de creşterea accizei la carburanţi.
România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI şi Uniunea Europeană, din care nu intenţionează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.