Marţi, primarul general, Gabriela Firea, a avut o şedinţă de lucru cu reprezentanţii direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei responsabile cu programele de dezinsecţie, pentru a lua toate măsurile astfel încât aceste tratamente să fie aplicate unitar şi eficient în toate sectoarele Capitalei.
Solicitarea de intensificare a tratamentelor de combatere a ţânţarilor a fost făcută în contextul în care actualele condiţii meteorologice, ploi şi umezeala accentuată, favorizează înmulţirea acestor insecte, relevă un comunicat al Municipalităţii. Totodată, edilul şef face un apel către asociaţiile de proprietari să ia măsuri pentru eliminarea tuturor acumulărilor de apă din subsolurile inundate, pentru că acestea constituie factori favorizanţi dezvoltării larvelor şi ulterior populaţiilor adulte de ţânţari, anunta Agerpres.
Municipalitatea reaminteşte că deţinătorii de terenuri virane pe care se dezvoltă vegetaţie spontană au obligaţia să îndepărteze buruienile de pe aceste terenuri, pentru că reprezintă factori de dezvoltare a populaţiei de ţânţari. Poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Bucureşti se află în teren pentru a verifica atât acţiunile de combatere a ţânţarilor, cât şi starea terenurilor virane, în sensul îndepărtării vegetaţiei spontane şi menţinerii stării de salubrizare pe aceste terenuri. "Primăria Municipiului Bucureşti continuă tratamentele de combatere a ţânţarilor, la această dată aflându-se în derulare cel de-al nouălea tratament, care a început în seara zilei de 23.07.2018.
Pentru anul în curs, sunt prevăzute, conform Planului Unitar de Igienizare aprobat prin HCGMB nr. 5/2018 şi conform contractului încheiat cu operatorul serviciului S.C Coral Impex SRL (care poate fi consultat pe site-ul PMB), 12 tratamente de dezinsecţie - combatere ţânţari. Se estimează că tratamentul în curs se va finaliza în noaptea de 31.07.2018. În perioada 1 - 3.08.2018 se va efectua evaluarea tratamentului, iar după această etapă, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, aplicarea tratamentelor împotriva ţânţarilor va continua", se arată în comunicat.