Se interzice, de asemenea, parlamentarilor utilizarea violenţei fizice, a injuriilor sau invectivelor la adresa unui alt parlamentar.
"Este interzisă utilizarea violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar", se arată în proiectul de modificare a Regulamentului.
Acesta mai menţionează că este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, Comitetului liderilor sau comisiilor prin alte mijloace decât cele deja existente, mai exact transmiterea lor de către Camera Deputaţilor, înregistrarea lor şi stenografierea de către secretariatul general. Şedinţele Camerei şi ale comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate şi de către mass media cu aprobarea conducerii Camerei.
"Şedinţele Camerei Deputaţilor se transmit, se înregistrează şi se difuzează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază prin grija secretariatului general. Şedinţele Biroului permanent şi comitetul liderilor se înregistrează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază. Şedinţele Camerei pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass media, cu aprobarea Bp. Şedinţele comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mas media cu aprobarea biroului comisiei pentru care există solicitare în acest sens", se arată în proiect.
Încălcarea prevederilor menţionate atrage sancţiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicţiile.
"Evacuarea este obligatorie şi se dispune de către preşedintele de şedinţă din oficiu sau la solicitarea unui deputat cu ajutorul majorităţii ponderate a liderilor grupurilor parlamentare. Chestorii asigură fără întârziere punerea în aplicare a măsurii disciplinare prevăzută la alin 6. cu ajutorul personalului Direcţiei Afaceri Interne, indiferent de calitatea, funcţia sau demnitatea deţinută de persoana care este evacuată", se arată în proiect.
Potrivit acestuia, preşedintele de şedinţă poate dispune concomitent şi măsura suspendării şedinţei până la evacuarea persoanei din sală sau până la renunţarea de către aceasta la utilizarea mijloacelor interzise sau prezentării scuzelor pentru agresivitatea fizică sau verbală de la tribuna Camerei Deputaţilor. Persoana evacuată poate reveni în sala de şedinţe dacă renunţă să utilizeze mijloacele de transmitere în direct sau de înregistrare a şedinţei.
În cazul încălcării repetate a interdicţiilor, preşedintele de şedinţă, un lider de grup sau un deputat poate sesiza Biroul permanent pentru a aplica una dintre sancţiuni.
Biroul permanent a decis marţi să trimită acest proiect către Comisia de regulament, care îl va analiza miercuri de la ora 9,00.