El a afirmat că a vrut să transmită un mesaj foarte clar că nu contează dacă el va fi preşedinte sau Călin Popescu Tăriceanu va fi la conducerea Preşedinţiei, iar el va rămâne prim-ministru, ci dacă în noiembrie va fi schimbat cu adevărat regimul Băsescu.
"Am vrut să atrag atenţia că doar asta e important, nu cine ocupă o anumită funcţie (...) Eu nu vreau să ies cu picioarele înainte din politică", a spus Ponta la Antena 3.
Premierul a precizat că trebuie stabilit şi ce se propune ca acţiune de la acel moment, legat inclusiv de instituţii care nu funcţionează şi au fost "pervertite", cu scăderea gradului de încredere.
Ponta a reluat totodată ideea că nu toată puterea trebuie să aparţină preşedintelui, având în vedere că multe probleme depind de prim-ministru.
Premierul Ponta a scris, vineri, pe Facebook că în noiembrie, după câştigarea "ultimei bătălii", îşi doreşte să lase locul în politică altora, "mai tineri", iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa.
"În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea", încheie Ponta acest mesaj.
Ulterior, aflat într-o vizită la Sebeş, în judeţul Alba, la inaugurarea lucrărilor de construcţie pentru noua unitate de producţie Star Assembly a Star Transmission, parte a concernului Daimler, Victor Ponta a refuzat să comenteze anunţul făcut pe Facebook.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, că presa a interpretat greşit postarea făcută de Ponta pe Facebook, susţinând că acesta nu se referă la retragerea din viaţa politică, ci "din disputa politică", adăugând: "Poate se gândeşte să se retragă la Cotroceni".
Luni, Ponta a declarat că va explica ce a vrut să spună în postarea de pe contul său de Facebook atunci când va fi momentul, el menţionând că liderii partidelor din coaliţia guvernamentală au înţeles sensul celor scrise pe contul său de socializare.
Tot luni, preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că, în opinia sa, premierul Victor Ponta nu va da în perioada imediat următoare un răspuns categoric privind candidatura la alegerile prezidenţiale, deşi există o aşteptare foarte mare în acest sens la nivelul populaţiei.