”Finlanda nu a luat niciodată în calcul posibilitatea ca România să nu preia președinția UE. Când Finlanda a fost întrebată de presă, ipotetic, luni, dacă va prelua președinția UE în cazul în care ar fi solicitată, răspunsul a fost afirmativ. Dar pentru Finlanda este clar că România va prelua responsabilitățile președinției UE”, a precizat pentru Realitatea.net ambasadoarea Finlandei la București, Päivi Pohjanheimo.
Precizările vin după o seară furtunoasă, în care dezbaterea privind capacitatea României de a prelua președinția rotativă a Uniunii Europene a ajuns la apogeu.
Discuțiile au început după declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a afirmat luni că România nu este pregătită pentru a prelua președinția UE.
Ulterior, premierul finlandez Juha Sipilä a declarat că guvernul de la Helsinki și-a crescut nivelul de pregătire în vederea unei posibile cereri din partea României de a amâna preluarea președinției UE, notează yle.fi. O asemenea cerere, a subliniat însă oficialul, nu a venit.
Dimpotrivă, guvernul român a confirmat că preluarea președinției UE va avea loc la termenul stabilit. Sipilä a clarificat pentru presa finlandeză că România nu are intenția de a-și amâna președinția.
În cele din urmă, pe fondul speculațiilor, MInisterul Afacerilor Externe a venit cu o nouă precizare pentru a asigura că perspectiva rocadei cu Finlanda - care în mod normal va prelua președinția pe 1 iulie 2019, deci după România - nu există.
MAE spune că suntem pregătiți
"În contextul apariției în mass media a unor informații conform cărora România nu ar fi pregătită să preia mandatul Președinției Consiliului Uniunii Europene, iar guvernul finlandez și-ar fi exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin, inclusiv prin devansarea exercitării mandatului de către Finlanda a Președinției Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Așa cum Guvernul României a reiterat în nenumărate rânduri, România este pregătită pentru preluarea, la 1 ianuarie 2019, a mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene, iar pregătirile se desfășoară conform calendarului.
De asemenea, atragem atenția că Guvernul finlandez apreciază că pregătirea României privind preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene este în grafic, iar dialogul în cadrul formatului TRIO confirmă, încă o dată, capacitatea României de a exercita cu succes acest mandat.
În urma clarificărilor oferite de Ambasada României la Helsinki, principalul cotidian finlandez a publicat o actualizare a informației care tratează declarațiile oficialilor finlandezi, actualizare ce cuprinde poziția Executivului român și clarifică faptul că România nu se află în imposibilitatea de a-și exercita mandatul de Președinție a Consiliului UE și nu va solicita asistență, în acest sens, Guvernului finlandez.
Reiterăm că exercitarea în bune condiții a mandatului privind Președinția României a Consiliului Uniunii Europene este un exercițiu comun, care trebuie să aibă la bază un consens politic între toate instituțiile statului și un dialog deschis și onest, care să permită României să îndeplinească cu succes această responsabilitate. Acest mandat constituie o oportunitate pentru confirmarea angajamentului României față de Uniunea Europeană și de promovarea valorilor sale, cât și a consolidării și articulării rolului României la nivelul statelor membre.
Nu în ultimul rând, subliniem importanța tratării cu maturitate a unor informații care nu sunt fundamentate pe demersuri reale și care pot afecta imaginea României și influența credibilitatea și statutul său la nivel european", a anunțat, marți, MAE.