„Turneul lui Liviu Dragnea prin Moldova s-a transformat într-un veritabil turneu de adio. Discursuri lacrimogene aranjate de liderii locali, declaraţii din sala de apreciere, de susţinere şi de condamnare a "trădătorilor" Bădălău şi Tudose, toate luările de cuvânt fiind pregătite cu grijă, că pe vremuri, de liderul local care ştie mai bine că oricine cum să-şi facă şeful de la centru să se simtă bine şi să plece mulţumit”, a scris Ivan, pe pagina sa de Facebook.
Cătălin Ivan a precizat că Dragnea se loveşte de un refuz în cazul unei noi moţiuni de cenzură, deoarece este „o iluzie”.
„Concluzia amară cu care pleacă Liviu Dragnea de la toate aceste întâlniri este însă aceea că absolut nimeni nu va susţine dărâmarea guvernului Tudose. Dincolo de cuvintele frumoase, aranjate, interesate sau chiar şi sincere pe alocuri, Dragnea se loveşte de acelaşi refuz. O nouă moţiune de cenzură este o iluzie. Nu se va ajunge acolo pentru că PSD a învăţat din momentul Sorin Grindeanu. O a două greşeală nu va mai există. Liviu Dragnea şi-a începutul ultimul turneu prin organizaţiile din ţară ca preşedinte al acestui partid, turneu pe care probabil nu-l va mai finaliza”, a mai scris Ivan.
Sursa: Mediafax