"Guvernul României, condus de Viorica Dăncilă, a ignorat mesajele politice clare transmise de partenerii europeni printre care şi grupul Renew Europe (a treia forţă politică în PE), iar candidatura Rovanei Plumb riscă să fie respinsă la votul din comisiile Parlamentului European. Abia acest lucru va fi dăunător României, nu criticile întemeiate prin care s-au exprimat îngrijorări cu privire la integritatea şi competenţa candidatei propuse de Guvernul României. Atenţionăm Guvernul PSD că prin insistenţa de a o susţine pe Rovana Plumb îşi bate joc de această demnitate publică europeană şi, dacă nu o retrage rapid pe Plumb, se va face de râs şi va fi forţat să vină cu o altă nominalizare după respingerea ei în Parlament”, se arată într-un comunicat transmis de USR PLUS.
Conform sursei citate, Rovana Plumb a avut în ultimii ani declaraţii ”împotriva valorilor Uniunii Europene şi anti-justiţie şi l-a sprijinit constant pe Liviu Dragnea, condamnat pentru corupţie” din funcţiile publice pe care le-a ocupat.
“Rovana Plumb a fost cercetată în dosarul prin care insula Belina şi braţul Pavel au fost transferate de la Apele Române la Consiliul Judeţean Teleorman, iar apoi concesionate către Tel Drum. Parlamentul s-a opus în toamna lui 2017, când ancheta era abia la început, ridicării imunităţii pentru începerea urmăririi penale a Rovanei Plumb, acuzată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, din poziţia de ministru al Mediului”, reiese din comunicat.
Într-o declaraţie acordată Agerpres, europarlamentarul Clotilde Armand susţine că Rovana Plumb “nu respectă criteriile de integritate” pentru postul de comisar european.
“Rovana Plumb are un trecut care nu respectă criteriile de integritate pentru postul de comisar european şi un parcurs profesional care nu o recomandă pentru o asemenea poziţie. Rovana Plumb, din punctul meu de vedere, este o ruşine pentru această funcţie. (...) Noi am sperat până în ultimul moment că nu va fi numită”, a precizat ea.
Preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a dat luni acordul în ce priveşte lista comisarilor desemnaţi de statele membre, ce i-a fost pusă la dispoziţie de Consiliul Uniunii Europene, listă pe care din partea României figurează Rovana Plumb.