EUROPARLAMENTARE 2014. Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că ordinea candidaţilor pe listă va fi stabilită de Consiliul Permanent al Uniunii, iar aceasta va fi supusă aprobării CRU.
"Până sâmbătă, când a expirat termenul limită, şase persoane şi-au înregistrat la Comisia Electorală a UDMR dosarul de candidatură pentru alegerile europarlamentare. Comisia a verificat documentele candidaţilor şi a constatat că sunt corespunzătoare din punct de vedere formal şi îndeplinesc criteriile stabilite. Potrivit calendarului stabilit, în cursul săptămânii viitoare vor fi analizate eventualele contestaţii şi vor avea loc consultări cu organizaţiile teritoriale, cu platformele politice, cu organizaţia de femei şi cu cea de tineret pentru completarea listei electorale a Uniunii, care va cuprinde, în final, 32 de candidaţi. Va urma o şedinţă a Consiliul Permanent al Uniunii, pentru a stabili ordinea candidaţilor pe lista electorală, iar forma finală a listei va fi confirmată de CRU pe 1 martie”, a afirmat Kovacs, care este şi membru în Comisia Electorală a UDMR.
EUROPARLAMENTARE 2014. Acesta a adăugat că cei şase candidaţi ai UDMR la alegerile pentru Parlamentul European sunt Sógor Csaba şi Winkler Gyula, actuali eurodeputaţi, Vincze Loránt, secretar pentru relaţii internaţionale al UDMR, Eckstein-Kovács Péter, vicepreşedinte al Cercului Liberal, fost senator şi consilier prezidenţial, respectiv Hegedüs Csilla, secretar general adjunct pentru cultură, candidat al Organizaţiei de Femei din UDMR, şi Antal Lóránt, candidatul Conferinţei Tinerilor Maghiari din România.
Secretarul general al UDMR a declarat că alături de cei şase candidaţi vor figura pe lista electorală a UDMR şi "oameni de succes în plan profesional care doresc ca, prin programe electorale concrete şi viabile, să câştige încrederea comunităţii maghiare”.
"Noi dorim să ne păstrăm reprezentarea în Parlamentul European şi să câştigăm două-trei mandate”, a spus Kovacs.
La precedentele alegeri europarlamentare, trei candidaţi aflaţi pe lista UDMR au intrat în Parlamentul European – Winkler Gyula, Sogor Csaba şi Tokes Laszlo.
EUROPARLAMENTARE 2014. În noiembrie anul trecut, CRU al UDMR a adoptat regulamentul privind desemnarea candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European, secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, declarând atunci că posibilitatea ca Laszlo Tokes să fie pe listă este exclusă.
La rândul său, Laszlo Tokes, preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, a anunţat recent că va candida în România pentru un nou mandat în Parlamentul European, afirmând că va face acest lucru "la chemarea ţării", chiar dacă deocamdată "nu s-a stabilit" dacă va candida ca reprezentant al PPMT, al unor "organizaţii civice maghiare" sau ca independent.