”Trădătorul Tăriceanu și Fundația Gojdu
După ce a fost umilit în ultimul hal de Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu încearcă să revină în atenția publică printr-un atac de cea mai joasă speță la adresa Președintelui Traian Băsescu. Tema de atac pe care fostul șef al Senatului a ales-o este cea pe care o cunoaște mai bine decât oricine: trădarea.
În 2005, prim-ministrul Tăriceanu anula, printr-o Ordonanță de Urgență, testamentul lui Emanoil Gojdu și cedarea, fără nicio justificare, a patrimoniului Fundației Gojdu în favoarea statului maghiar.
Prin testamentul făcut în 1869, Emanuil Gojdu își lăsa averea "acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă", pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților.
Fără nicio îndoială, actul normativ promovat de Tăriceanu reprezintă un act de trădare incalificabil, cu dimensiuni politice și simbolice de impact inestimabil, care dovedește că acesta nu are niciun atașament față de valorile ce definesc națiunea română.
Cariera lui Tăriceanu este o caricatură politică prin comparaţie cu cea a Preşedintelui Traian Băsescu. Singurul motiv pentru care Călin Popescu Tăriceanu ar putea rămâne în istoria post-revoluționară a României este trădarea intereselor și valorilor acestei națiuni – vezi cazul Fundației Gojdu, și nu numai”, scrie Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.