Întrucât consideră că României și românilor li s-a făcut o nedreptate în cadrul Consiliului JAI din 8 decembrie, când Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație, Eugen Tomac a lansat o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care nu anulează însă demersurile diplomatice.
Pentru ca demersul său să capete forță este nevoie ca Parlamentul European să intervină din calitatea de reclamant privilegiat în procesul intentat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva Consiliului UE, astfel că eurodeputatul a lansat o companie de strângere de semnături în acest sens.
”În calitate de deputat european, am depus această acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene având calitatea de reclamant neprivilegiat. Pentru a reuși să avem un proces cât mai rapid în interesul a douăzeci de milioane de cetățeni români, am lansat campania "Semnează pentru România în Schengen". Prin acest demers, am invitat cetățenii români să susțină petiția adresată Parlamentului European prin care îi cerem intervenția în procesul deschis la CJUE. De ce? Pentru că Legislativul are calitate de reclamant privilegiat. În urma campaniei, am reușit să convingem peste 50.000 de români să semneze pe platforma www.romaniainschengen.ro. Mesajul nostru ferm va ajunge în Parlamentul European!”, a anunțat Eugen Tomac, pe Facebook.