"Nu accept sa merg la puscarie fara sa fiu vinovata intr-un dosar in care nu au avut curiozitatea sa citeasca actele si ce m-ar incrimina, tot dosarul a fost o prefacatorie. Nu accept ca intr-un dosar fara proba sa merg la puscarie", a spus Elena Udrea, după ce a fost la Poliţie, pentru controlul judiciar.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat verdictul în dosarul "Gala Bute", săptămâna trecută.
Elena Udrea, acuzată de luare de mită, abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare.
În același dosar au fost trimiși în judecată și Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ion Ariton, fostul ministru al Economiei, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții și Dragoș Botoroagă, administratorul unei societăți comerciale. Procurorii DNA au cerut pentru Elena Udrea 20 de ani de închisoare. Rudel Obreja a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.