"Parlamentul şi Justiţia dublei măsuri
Şocant! Senatul a decis că Dan Şova nu poate fi arestat preventiv pentru că nu s-au îndeplinit condiţiile din statutul parlamentarilor: nu au votat jumătate plus unu din numărul senatorilor pentru încuviinţarea cererii DNA. Au votat 79 de senatori din 85 câţi era nevoie pentru o majoritate calificată.
Reamintim faptul că Elena Udrea este în arest în dosarul „Gala Bute” deşi Camera Deputaţilor a făcut acelaşi lucru ca în cazul lui Dan Şova: au fost doar 170 de voturi în favoarea arestării din necesarul de 199 pentru o majoritate calificată invocată acum. Avocaţii au invocat atunci această situaţie, dar s-a trecut foarte uşor pentru că era vorba de „duşmanul poporului”.
Sunt două variante: fie lui Şova i se aplică acelaşi tratament ca şi Elenei Udrea, fie am asistat la un uriaş abuz al conducătorilor Camerei Deputaţilor, în frunte cu Valeriu Zgonea, şi a celor din Justiţie în cazul fostului ministru al Dezvoltării.
În oricare dintre situaţii, avem de-a face cu o mizerie politică.
PS. Pentru cei care argumentează că regulamentul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului diferă, le reamintim că legea bate regulamentul.
#Kafka",