Elena Udrea s-a prezentat luni dimineaţa la DNA, fiind citată într-un nou dosar, al patrulea. În cel de-al treilea dosar, în care a scăpat de arestare prin votul Parlamentului, fostul ministru trebuie să plătească o cauţiune de 5 milioane de lei în zilele următoare, dar se plânge că nu are bani, aşa că va contesta măsura dispusă de procuror.
Potrivit unui comunicat al DNA, Sorin Popa este acuzat de abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, iar Elena Udrea de complicitate.
"În perioada 2007—2010, Sorin Popa, în calitate de director general adjunct al unei bănci, și-a îndeplinit cu rea-credință atribuțiile de serviciu, prin aceea că a acordat clientului Elena Udrea o serie de derogări care au condus la prejudicierea băncii. Prejudiciul în dauna băncii a fost determinat de neîncasarea sumelor datorate cu titlu de dobândă sau comision și prin neexecutarea garanțiilor la momentul la care creditul putea fi declarat scadent anticipat (practic a amânat declararea creditului ca neperformant și a privat banca de posibilitatea recuperării creanței din executarea garanțiilor)", se arată în comunicat.
Procurorii susțin că acesta a permis scoaterea bunurilor debitorului Udrea de sub incidența contractului de garanție, iar la cererea acesteia a permis aprobarea unui contract de novație, prin care debitorul inițial solvabil a fost înlocuit cu unul insolvabil, împrejurare în care banca s-a aflat în imposibilitatea de a-și recupera creditul.
"În conformitate cu atribuțiile stabilite prin contractul de administrare, suspectul Popa avea atribuții de coordonare și control cu privire la activitatea structurilor de Private Banking (clienți privilegiați) și risc, atribuții în validarea și aprobarea ofertării clienților privilegiați, precum și în ceea ce privește acordarea de derogări de la prevederile normei bancare", precizează DNA.
În cazul Elenei Udrea, anchetatorii au reținut că a solicitat directorului Popa acordarea unui credit în valoare de 3.280.000 de euro, în regim Private Banking (client privilegiat), fără să fi urmat procedura obișnuită a negocierii condițiilor de finanțare cu persoanele aflate în subordinea acestuia.
De asemenea, procurorii au constatat că Udrea a pus la dispoziția băncii un raport supraevaluat al terenurilor pe care trebuia instituită ipoteca, a solicitat cedarea creditului prin novație către o altă persoană, în condițiile în care cunoștea că persoana respectivă nu are posibilitatea să achite obligațiile rezultate din contractul de credit, în sensul că nu avea bunurile necesare cu care să garanteze achitarea întregului credit.
Prejudiciul cauzat băncii este de peste 2,5 milioane euro, reprezentând folosul asigurat împrumutatului Elena Udrea, constând în creditul de care a beneficiat și bunurile mobile și imobile ce au fost scoase din sfera garanțiilor contractuale și nu mai pot fi executate.