”Este de manual de manipulare. Se pregătește o lovitură murdară în ultima joi de dinaintea alegerilor. Este cunoscută această tehnică, s-a întâmplat în mai toate campaniile, dar nu un atatc atât de murdar și de transparent. Era exact de Valentine's Day, când am plecat cu o prietenă veche, de aproape 20 de ani, la Paris, pentru două zile, iar, întâmplător, trecând spre un eveniment de serviciu, la Haga, doamna Alina Bica s-a oprit și a stat cu noi o zi și și-a continuat drumul către Haga. Eu și Ana Maria suntem avocate de profesie. Doamna Alina Bica este procuror, de formație juridică (...) Este o nebunie de tip securistic, pentru că numai într-o altfel de lume te poți gândi că e anormal ca două femei, care au o prietenie de 20 de ani, dacă ocupă funcții publice, la un moment, nu mai trebuie să aiba relații de prietenie”, a precizat candidatul PMP la Președinție.
Elena Udrea a subliniat că ”nu a avut niciodată treabă cu DIICOT, în timpul mandatului doamnei Bica”, și că ”a fost martor, într-un dosar care s-a terminat în 2010”, așadar, înainte ca Alina Bica să ocupe această funcție. Totodată, candidatul PMP la alegerile prezidențiale a scos în evidență faptul că solicitarea chitanței, de la hotelul unde a fost cazată, la Paris, a venit după anunțarea, în mod oficial, a depunerii candidaturii sale la Președinția României.
”Doamna Bica este șeful DIICOT, de curând. Eu nu am niciun dosar la DIICOT. Nu am avut niciodată treabă cu DIICOT, în timpul mandatului doamnei Bica. Am fost martor într-un dosar care s-a terminat în 2010. Pe doamna Bica o cunosc de când eram amândouă în Guvern. Eu eram ministru, iar ea secretar în ministerul de Justiție. Fiind de aceeași vârstă și având și aceeași profesie, ne-am împrietenit și am rămas într-o relație foarte bună. Nu este un subiect de filaj așa ceva. Eu nu spun de servicii, eu spun de oamenii dintr-un anumit serviciu, pentru că este evident că s-a lucrat cu omologi din Franța (...) Nu a fost o chitanță pe care să ți-o dea un barman. A fost făcută de la recepția hotelului, așa ceva nu se dă. S-a făcut un filaj profesionist și întrebarea mea este cine își permite să cheltuie niște bani, pentru a mă supraveghea pe mine la Paris. Eram un membru de partid. Pentru ce această deplasare de forțe și cheltuială? Factura a fost luată de la hotel pe 29.09. Eu am fost în weekend de Valentine's Day, iar factura a fost ridicată după ce mi-am depus candidatura la Președinția României. Numai pe un parteneriat între două servicii, între oamenii din două servicii similare s-a putu face rost de această factură. Nu se poate un atac atât de vehement la adresa unui candidat, nu știi cum să te mai aperi”, a mai declarat Elena Udrea.
Pe de altă parte, Elena Udrea a afirmat că toată această ”strategie de luptă” se duce împotriva sa, de către ”oamenii care stau în spatele celor doi candidati, primii pe locurile eligibile”, referindu-se la Victor Ponta și Klaus Iohannis. În acest sens, liderul PMP a explicat că, în cazul în care nu va ajunge în turul doi, voturile sale vor fi cele care vor decide președintele României și, de aceea, ”cei care îl vor pe Ponta președinte se luptă” pentru a-i ține electoratul acasă, iar ”cei care îl susțin pe candidatul ACL” vor ca voturile sale să meargă către Iohannis.
”Am tras concluzia că este o luptă, o strategie de luptă care se duce împotriva candidatului Elena Udrea, cu oameni care stau în spatele celor doi candidati, primii pe locurile eligibile. La un moment dat, atacul începuse să fie foarte dur și am tras concluzia că sondajele nu sunt reale. După aceea, a apărut un sondaj al PSD, potrivit căruia, dacă Klaus Iohannis s-ar retrage și ar fi declarat incompatibil, atunci cea care ar intra în turul doi sunt eu și am justificat că acele atacuri au venit pentru că ar urma să intru în turul doi. Voturile pe care eu le voi lua, dacă nu mă voi duce în turul doi, vor fi cele care vor decide viitorul președinte, pentru că voturile lui Tăriceanu și Monicăi Macovei se anulează. Voturile care vor decide câștigătorul, în turul doi, vor fi voturile mele și atunci cei care îl vor pe Ponta președinte se luptă să îmi țină electoratul acasă. Cei care îl susțin pe candidatul ACL vor ca voturile mele să meargă către candidatul ACL. În spatele acestor candidați 'marionetă', care sunt butonați, stau nu numai structurile de partid, ci oamenii din serviciile secrete, care vor să acapareze puterea, prin președintele marionetă. Au gândit toata această strategie prin care să încerce să se joace cu electoratul meu, fie ținându-l acasă, fie aducându-l în turul doi, în favoarea candidatului ACL”, mai spune Elena Udrea.
În ceea ce privește actuala clasa politică, Elena Udrea a afirmat că sunt mulți aceia care "de frica dosarelor pe care le au, nu îndrăznesc să controleze vreun serviciu” și, în cauză, ”sunt șantajabili și ei, la rândul lor, pot fi controlați”.
”Oamenii din servicii doresc să obțină puterea, de aceea este nevoie de un control democratic extrem de eficient, pentru asta este nevoie de comisiile parlamentare (...) Acest mecanism de control este viciat astăzi. În clasa politică, nu numai că nu sunt oameni care nu îndrăznesc să pună o întrebare serviciilor secrete, ci se duc să scrie rapoarte. Înainte se numeau turnători, acum se numesc colaboratori. De frica dosarelor pe care le au, nu îndrăznesc să controleze vreun serviciu. Sunt șantajabili și ei, la rândul lor, pot fi controlați. Ar trebui ca votul pentru președintele României să fie un vot pentru un președinte liber”, a mai spus Elena Udrea.