"Intenţia comasării referendumului de modificare a Constituţiei cu alegerile europarlamentare reprezintă o nouă dovadă a lipsei de respect pe care o are USL faţă de instituţiile UE şi drumul european al României", a postat Elena Băsescu, luni, pe pagina sa de Facebook.
În opinia sa, această idee va fi primită "extrem de negativ la Bruxelles şi Strasbourg, fiind o încercare de subminare a legitimităţii Parlamentului European".
Europarlamentarul PDL a aprecizat că materializarea acestei propuneri va da peste cap întreaga logică a campaniei pentru europarlamentare. "În loc să discutăm despre locul României în Europa şi ce putem face ca ţara noastră să recupereze decalajele faţă de media UE, vom sfârşi în acelaşi scandal specific politicii dâmboviţene promovate de Ponta şi Antonescu", a scris Elena Băsescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa USL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Victor Ponta, că USL a decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei odată cu europarlamentarele.
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că referendumul ar putea dura două zile.
Anterior, surse din USL declaraseră pentru MEDIAFAX că liderii Uniunii au decis, duminică seară, într-o reuniune informală, organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%.