”Țara este în plin scandal, unul de proporții, legat de modul în care a ajuns să fie condusă de o clică ocultă, prin intermediul unei justiții aservite. Poporul ei balcanic, deci, cum spuneam, cu înclinații spre mahalagism, frivolitate, superficialitate, se uită mai mult la știrile despre abuzurile DNA și grozăviile făcute de binomul SRI – DNA decât la emisiunile despre salarii și pensii. Este curios, este intrigat, este întărâtat și așteaptă clarificări. Doar că, cel mai autorizat personaj pentru a-i furniza aceste clarificări, președintele Klaus Iohannis, tace. El, germanicul, cu alt sistem de valori decât ei, balcanicii, le transmite un singur mesaj, stereotip: există instituții specializate, să le lăsăm pe ele să lămurească lucrurile. Să avem încredere în aceste instituții. Eu sunt mulțumit de ele, am încredere în ele.
Ce să vezi, însă? Numitele instituții sunt inerte. Nu lămuresc nimic. Fie sunt ele însele în conflicte interne (DNA, CSM), fie se ascund în spatele unei așa zise confidențialități (SRI) care le-ar împiedica să clarifice acuzele care li se aduc, fie sunt paralizate de lașitate (Parchet General ,Guvern, Parlament) și așteaptă ca lucrurile să se lămurească de la sine. Astfel că poporul, balcanicul, mahalagiul nostru popor, se înfurie și apelează la una dintre calitățile sale … balcanice: la propria istețime, deloc de neglijat. Adică își oferă singur răspunsuri logice și apoi trage (tot singur) concluzii: avem niște instituții de rahat și un președinte așișderea”, potrivit flux24.ro.
Citește continuarea AICI.