Consilierii generali au aprobat, miercuri, înfiinţarea următoarelor firme: Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA, Compania Municipală Energetică Bucureşti SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA, Compania Municipală Parking Bucureşti SA, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, Compania Municipală Medicală Bucureşti SA, Compania Municipală Turistică Bucureşti SA, Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA şi Compania Municipală Agrement Bucureşti SA.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat la începutul şedinţei, că respinge acuzaţiile care i s-au adus cu privire la înfiinţarea societăţilor, spunând că acestea sunt doar declaraţii politice "din partea celor care au avut atâţia ani de zile la dispoziţie să dovedească onestitate şi profesionalism în Bucureşti”.
"Regiile şi administraţiile au fost căpuşate ani de zile de reprezentanţii celor care se opun înfiinţării acestor societăţi pe acţiuni. Au dus aceste regii şi administraţii în faliment, iar aceşti domni doresc în continuare ca bucureştenii să beneficieze în ghilimele de servicii de proastă calitate la preţuri foarte mari”, a spus Gabriela Firea.
Ea a mai spus că nu este de acord să meargă pe un model "ipocrit” de administraţie şi că, atât timp cât este primar general, iar majoritatea este asigurată de PSD şi ALDE, acesta nu va fi perpetuat.
Consilierii USR nu au votat proiectele de hotărâre privind înfiinţarea celor zece societăţi comerciale pe acţiuni, spunând că nu a fost prezentată o strategie integratoare, nu au fost prezentate nişte studii de oportunitate, analize de piaţă, nici un impact financiar.
De asemenea, grupul PNL a votat împotriva proiectelor de hotărâre. Cristian Olteanu, consilier PNL, a spus că proiectele privind înfiinţarea societăţilor trebuie dezbătute pe rând, pentru fiecare caz în parte.
La rândul său, Ciprian Ciucu, din partea PNL, a spus că în România experienţa managementului public este defectuoasă, iar schimbarea modelului administrativ este făcută într-un "mod ciudat”.
Consilierii generali ai municipiului Bucureşti şi-au dat, în 28 februarie, acordul de principiu pentru înfiinţarea a 19 societăţi comerciale proprii care să se ocupe de furnizarea energiei electrice şi termice, iluminatul public, administrarea spitalelor, construirea de baze sportive şi terenuri de sport, promovarea oraşului, administrarea parcurilor, pază, consolidarea clădirilor cu risc seismic, administrarea spaţiilor publicitare, dar şi a unui dispecerat de taxi.