În cele ce urmează, o să trec în revistă câteva dintre opiniile exprimate public pe acest subiect.
Analistul Bogdan Chirieac, spre exemplu, consideră că o posibilă revocare este ”nefezabilă”. Acesta a precizat că președintele Iohannis nu o va revoca, indiferent ce îi va propune Tudorel Toader, precizând un aspect foarte important: în acest moment, pe plan extern, o revocare a Laurei Codruța Kovesi este inacceptabilă, iar România „nu este singură pe lume”.
Sociologul Marius Pieleanu are o altă teorie, care miroase, de la distanță, a propagandă PSD-ALDE, dar pe care o redau pentru a nu fi acuzat că nu sunt imparțial: "Dacă președintele Klaus Iohannis acceptă demiterea Laurei Codruța Kovesi, Liviu Dragnea devine, în sfârșit, un candidat serios pentru funcția de președinte, devine prima opțiune de președinte. Adică: dispare Klaus Iohannis, apare Liviu Dragnea", a zis Marius Pieleanu la TVR 1.
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu spune că Tudorel Toader, în calitate de ministru al Justiției și căruia Constituția i-a conferit dreptul și obligația de a-și exercita autoritatea asupra procurorilor, nu are altceva de făcut joi decât să le comunice mai întâi președintelui României și Consiliului Superior al Magistraturii și apoi opiniei publice dacă e albă sau neagră. ,,Doamna rămâne sau doamna pleacă'', a scris acesta.
Cel mai bine, după părerea mea, a rezumat scandalul jurnalistul Dan Andronic: ,,Atitudinea sa (a președintelui Iohannis - n.m.) față de acest scandal a fost clară: a vorbit de asaltul penalilor, așa cum își doreau să audă #REZIST, și a anunțat că, fiind cel care decide revocarea lui Kovesi, deocamdată nu are motive să o facă''.
Și liderii politici s-au lansat în prognosticuri. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că Laura Codruţa Kovesi va ramâne la conducerea DNA până la încheierea mandatului său. Mai mult, acesta consideră că șeful statului, Klaus Iohannis, nu va accepta o eventuală cerere de revocare a şefei DNA.
,,Putem să dezbatem mult și bine, dar nu cred că există o finalitate așa apropiată. Indiferent ce propune ministrul Justiției, e clar că președintele nu va accepta, dacă propune demiterea procurorului-șef. Nici politic nu poate și a și promis că nu va face, că nu vede niciun motiv'', a spus Kelemen Hunor.
Și preşedintele PNL, Ludovic Orban, are o opinie similară! Acesta spune că ministrul Justiţiei nu ar avea motive pentru care să solicite revocarea Laurei Codruţa Kovesi. „Eu nu mă las indus în eroare de aceeași ciorbă reîncălzită prezentată pe anumite canale media. Nu suntem adepții telejustiției. Nu cred că liderii politici trebuie să stea toată ziua să discute despre ce se întâmplă în justiție”, a spus Orban, la un post de televiziune.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ”ne-a anunţat că ne va anunţa că joi face ceva” şi că el aşteaptă până joi. "Aşteptăm până joi. N-aţi auzit că nu ştiu ce blat am eu cu sistemul?”, a declarat Dragnea nervos.
Nici nu mă așteptam la altceva. Este limpede că liderului PSD nu prea îi iese jocul cu revocarea șefei DNA. Ăsta este și motivul pentru care joacă cartea Congresului extraordinar, unde speră să-și reconfirme poziția de lider suprem al partidului.
Eu, personal, nu cred că Toader va cere revocarea șefei DNA. Va constata, cu întârziere, unele deficiențe ale DNA și îi va solicita, public, să-și asume unele eșecuri, sugerându-i, indirect, demisia. Tudorel Toader nu are o marjă prea mare de joc. Dacă nu va face pe plac puterii, care l-a propulsat în funcție, Toader pleacă de bunăvoie sau va fi demis. Desigur, nu imediat, pentru a nu da impresia că i se trage de la Kovesi.